Și Thomas Cook Deutschland a intrat in insolvență. Zeci de mii de turiști afectați, vacanțe blocate însă și sprijin financiar de la statul german

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Duminică, 29 septembrie 2019, 19:30 Actualitate | Internaţional


Thomas Cook
Foto: Pixabay.com
Compania Thomas Cook Deutschland a intrat și ea în procedura de insolvență, la patru zile după falimentul companiei-mamă britanice. În prezent, sunt încă mii de turiști care au rezervat și plătit călătorii organizate de aceasta, după cum menționează presa germană. Deși săptămâna trecută era vorba că blocajul călătoriilor va avea loc în perioada 27 septembrie -13 octombrie, acesta a fost extins acum și se aplică, potrivit administratorului insolvenței, pană la 31 octombrie inclusiv.

Și astfel, se pune întrebarea ce înseamnă asta pentru mii de oameni care se află în prezent în vacanță cu Neckermann, Bucher Reisen, Öger Tours & Co. sau ale căror călătorii ar urma? Expertul în turism Michael Riebel a explicat, pentru televiziunea RT că data plecării în vacanță este cea relevantă.

Călătoriile pană la 31 octombrie inclusiv, „nu pot avea loc din motive de insolvență”, a declarat compania, joi seară. Aceasta afectează, de asemenea, rezervările sau vacanțele plătite integral prin Thomas Cook Signature, Thomas Cook Signature Finest Sélection, Neckermann Reisen, ÖGER TOURS, Bucher Reisen și Air Marin. https://www.thomascook.de

În ceea ce privește călătoriile de după 1 noiembrie 2019, procedura a rămas deschisă. În coordonare cu asigurarea de insolvență, se vor examina pașii de urmat. Persoanele afectate sunt solicitate să contacteze în mod activ furnizorul de servicii desemnat de asigurătorul Zurich Insurance plc, indicând numărul certificatului menționat în asigurarea de călătorie a Kaera AG.

Pachetele de vacanță stau bine

Dreptul la o rambursare îl au acei turiști a căror călătorie este inclusă într-un pachet de vacanță. Oaspeții aflați deja în vacanță și a căror călătorie include un certificat de securitate, își pot continua vacanța până la capătul ei. Partenerii hotelieri, precum și agențiile de transfer și partenerii aerieni au primit o declarație de acceptare a costurilor, din partea asigurării de insolvență.

Conform informațiilor furnizate de asociația de turism DRV și Thomas Cook, asigurătorul de faliment Zurich se ocupă de călătorii cu pachete de vacanță afectate de insolvență. Hotelurile din destinațiile turistice nu au niciun motiv să ceară turiștilor să plătească, de teama dificultăților financiare ale operatorului turistic. De asemenea, asigurătorul de insolvență este obligat să readucă acasă călătorii.

Există însă o problemă: deși un faliment al operatorului turistic este acoperit în cadrul pachetelor de vacanță de garanția depusă de acesta, răspunderea legală pentru astfel de călătorii este limitată la 110 milioane de euro.

Asociația Federală a Consumatorilor din Germania se îndoiește că această sumă este suficientă pentru toți turiștii în cauză, iar calculele Asociației Agențiilor de Turism Independente (VUSR) au evaluat suma necesară între 300 și 400 de milioane euro.

Condor e ajutat de stat

Cine a rezervat direct prin Condor, are însă noroc: după cum a anunțat compania aeriană imediat după falimentul britanicului Thomas Cook, operațiunile sale de zbor se mențin. De asemenea, i-a fost aprobat împrumutul solicitat de la statul german.

Guvernul federal și guvernul landului Hessen pun la dispoziție 380 de milioane de euro, după cum a anunțat ministrul Economiei, Peter Altmaier (CDU). 240.000 de călători din Germania sunt pe moment dependenți de Condor, a precizat acesta, iar ei vor putea fi aduși în țară „în condiții decente”.

Creditul mai trebuie însă să treacă prin auditul Comisiei Europene. După o decizie pozitivă de la Bruxelles, suma împrumutului va fi achitată. Acesta este însă valabil doar pentru șase luni.

Eva Klaar de la Consumer Center Berlin a explicat ce înseamnă acest lucru, într-un interviu acordat televiziunii RTL. „Un astfel de împrumut este acordat, desigur, astfel încât o companie să se poată repoziționa corect, deci ar trebui să presupunem că o poate face”.

Cu toate acestea, există o restricție: din motive legale, companiei de zbor Condor nu-i mai este permis să ducă pasageri în destinațiile de vacanță rezervate la operatorii de turism Neckermann, Öger Tours, Air Martin și Bucher Reisen, care aparțin grupului german Thomas Cook. Zborurile de întoarcere nu sunt însă afectate.

Operatori neafectați

Pe pagina oficială a Thomas Cook Deutschland sunt menționați și operatorii de turism neafectați de insolvență și a căror turiști nu au motive să își vadă concediul în pericol.

  • Dertouristik Gruppe (Dertour/ITS/Meiers/JAHN)
  • FTI-Gruppe (5vor Flug/BigXTRA/FTI)
  • Schauinsland Reisen
  • TUI-Gruppe
  • LMX Reisen
  • VTOURS
  • AMEROPA
  • Alltours (incl. Byebye)
  • ETI Reisen
  • L'TUR
  • TROPO
  • OLIMAR
  • HLX
  • TOUR VITAL
  • Centerparcs
  • Kiwitours
  • Aldiana
Potrivit informațiilor publicației „Rheinische Post”, cei 97.000 de oameni aflați în prezent în vacanțe în străinătate și le pot duce la bun sfârșit, întrucât asigurătorul plătește pentru hotel și călătoria de întoarcere.

Pagubă pentru city-breaker

Cine a rezervat un pachet o vacanță, teoretic nu trebuie să-și facă griji pentru pierderile financiare: „Prețul călătoriei pentru pachetele de vacanță este asigurat de asigurarea de insolvență pe care trebuie să o aibă fiecare operator de turism”, explică Holger Hopperdietzel, avocat specializat în probleme de turism.

Acesta este acoperit de așa-numitul certificat de securitate, care este dat călătorilor la rezervarea unei călătorii. Dacă aceasta nu are loc, turiștii își primesc banii înapoi.

Mai complicată pare a fi situația pentru turiștii care au rezervat nu un pachet de vacanță, ci doar un zbor sau un city-break. Avocatul Hopperdietzel explică faptul că, în aceste cazuri, „nu a fost obligația organizatorului să emită un certificat de securitate, adică să asigure călătoria pentru a o proteja împotriva falimentului”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2583 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by