Fostul președinte Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani, informează presa franceză și agențiile internaționale. Chirac a fost președinte al Republicii Franceze între 1995 și 2007.

Jacques ChiracFoto: Agerpres

Fostul șef de stat se retrăsese de mai mulți ani din viața politică și publică și trăia împreună cu soția sa, Bernadette, în locuința lor din Paris.

Chirac a suferit un accident vascular cerebral în 2005 și a fost spitalizat de mai multe ori după ce a părăsit Palatul Elysee,

În timp ce el era al 22-lea președinte al Republicii, Franța a adoptat moneda euro și a renunțat la serviciul militar obligatoriu. Chirac a fost și cel care a redus durata mandatului prezidențial din Franța de la 7 la 5 ani.

Chirac a fost printre șefii de stat care s-a opus intervenției militare în Irak din 2003.