Atacurile cu drone, inclusiv lovitura în roi din Arabia Saudită, se înmulțesc și armata americană are tot interesul să le poată anihila. Pentagonul a notificat Congresul că a achiziționat un sistem de arme cu microunde destinat să doboare roiurile de drone inamice cu pulsații de energie. Achiziția vine și cu intenția de a desfășura sistemul PHASER în străinătate pentru o evaluare de un an, fiind prima armă energetică defensivă în această situație.

PHASERFoto: Raytheon

US Air Force a cheltuit 16,8 milioane de dolari pentru un prototip de sistem cu microunde de mare putere pentru „o evaluare pe teren în scopul experimentării” într-un amplasament nespecificat din afara Statelor Unite. Testul „este așteptat să se finalizeze până la 20 decembrie 2020”, făcând iminentă expedierea în străinătate.

Există mai multe arme cu energie direcționată (ED) pe care Air Force le cumpără pentru a le testa eficacitatea pe teren, iar oficialii spun că vor fi în primele linii în zone fierbinți ale globului unde dronele inamice devin o amenințare, cum sunt Coreea de Nord, Africa, Ucraina și – recent – Orientul Mijlociu. Michael Jirjis, coordonator al experimentului PHASER, a spus că „În prezent avem mai multe sisteme ED pentru utilizare pe teren în străinătate și lucrăm pentru a servi multiple baze și zone de responsabilitate”.

Oficialii de la Air Force și Raytheon, producătorul sistemului, spun că achiziția a fost antamată de mai multă vreme, iar momentul anunțului a devenit urgent. Recentul atac în roi asupra instalațiilor petroliere ale Arabiei Saudite a evidențiat riscul și a atras un răspuns rapid din partea Pentagonului. „Nu este o reacție la doar câteva evenimente, ci concretizarea unei necesități sporinde în ultimii ani”, a spus Jirjis.

Cei care vând arme anti-drone urmăresc cu atenție semnalele de alarmă și au fost multe care au precedat atacul din Arabia Saudită. Don Sullivan, tehnologul șef de la Raytheon pentru energie direcționată, a spus că „Există incidente destul de recente, de exemplu în Yemen unde o dronă foarte mare cu încărcătură explozivă a ucis 40 de persoane. Și a fost pe YouTube. Realmente a deschis ochii lumii. Ce s-a întâmplat în Arabia Saudită a ridicat totul la puterea n”.

Sistemul utilizează microunde pentru a scoate din funcțiune drone Class One și Class Two, unele care cântăresc sub 28 kg și zboară la înălțimi între 400 și 900 m cu viteze între 100 și 200 de noduri. S-a estimat că au fost 20 de drone și rachete de croazieră în atacul din Arabia Saudită și PHASER ar fi putut să elimine dronele mai mici. Sistemul nu funcționează împotriva rachetelor de croazieră, conform Air Force și Raytheon.

PHASER este un tun cu microunde de putere mare (HPM) care emite frecvențe radio într-o rază conică. Nu coace drona cu căldură, ci îi întrerupe sau distruge circuitele cu un impuls de energie copleșitoare. „Nu este un efect termic, este un efect de câmp electric direcționat asupra electronicii cu scopul de a o deregla sau defecta permanent. Efectul este în mod esențial instantaneu”, spune Sullivan. Laserul trebuie să fie fixat pe țintă pentru a o arde, dar pulsațiile HPM sunt mai scurte de o microsecundă. „Dacă ați putea vedea microundele, ar fi ca o lumină stroboscopică”, afirmă Sullivan.

Armele cu microunde a fost tradițional descurajate de faptul că nu discriminează țintele și ar putea dăuna echipamentelor aliaților laolaltă cu ale inamicilor. Dar, cum atacurile cu vehicule aeriene mici fără echipaj devin tot mai frecvente, acest viciu a devenit o virtute, PHASER putând ataca mai multe ținte simultan fără a rămâne fără muniție. Ar putea avea și alte beneficii în afară de ecranele anti-drone, dar nimeni nu vorbește public despre ele.

În timp, o multitudine de programe de energie direcționată au primit finanțări mari și au produs rezultate mici. Laserul aeropurtat din era Reagan, un avion echipat cu un laser care țintea rachete balistice, n-a ajuns nicăieri după ce a costat miliarde. Active Denial System, care încălzește pielea ca dispozitiv neletal de control al maselor, a fost construit și livrat, dar a rămas nefolosit din cauza naturii sale controversate. Nici armele HPM n-au fost imune la blestem. Laboratorul de cercetare al Air Force a dezvoltat o armă HPM numită MAXPOWER care detona bombe de la distanță, dar era prea mare pentru a putea fi trimisă pe teren și finanțarea a secat.

Progresele în electronică și lasere au ajutat energia direcționată să-și recapete reputația. Navyʼs Laser Weapon System (LaWS) va fi prima armă cu laser aprobată pentru uz operațional și este așteptată să intre în serviciu pe punțile navelor de război în 2021. Luna trecută, Air Force a achiziționat două prototipuri de sisteme laser de energie înaltă, proiectate să ardă drone de pe un emițător montat pe un vehicul. (Popular Mechanics)