Comunitatea globală a cooperat cu China pentru ca aceasta să poată crește, însă acum trebuie să ceară acesteia, în calitatea sa de a doua mare economie mondială, să devină mai transparentă în legătură cu relațiile sale comerciale și să își asume o parte mai mare din responsabilitatea comună referitoare la combaterea schimbării climatice, a declarat Morrison, potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Instituțiile globale trebuie să își ajusteze cadrele pentru China, ca recunoaștere a acestui nou statut", a spus Morrison în timpul unui discurs în fața Consiliului de Afaceri Globale din Chicago, referindu-se la China ca la o "economie recent dezvoltată".

"Regulile de comerț global nu mai servesc scopului, iar în anumite cazuri sunt formulate pentru o economie complet diferită, din altă eră, una care pur și simplu nu mai există", a adăugat el.

Referirea la China ca la o economie recent dezvoltată marchează o schimbare de la statutul autodeclarat al Beijingului ca "economie în curs de dezvoltare", care permite concesii precum perioade mai mari de timp pentru implementarea acordurilor stabilite, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului (WTO).

De asemenea, plasează Australia în zona campaniei condusă de președintele american Trump, care dorește modificarea statutului Chinei, ca stat în dezvoltare. În 2018, Trump a scris pe Twitter că statul chinez dispune de "o forță economică imensă" dar primește "o grămadă de avantaje și beneficii, mai ales în defavoarea Statelor Unite".

Morrison a cerut Chinei și în trecut să înceapă reformarea economiei sale și să încheie conflictul comercial cu SUA, dar nu a adoptat, până acum, o poziție publică referitoare la statului său WTO.