Preşedintele american Donald Trump consideră că merită premiul Nobel pentru "multe lucruri", insistând în context că vrea să medieze între India şi Pakistan, relatează DPA şi AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Cred că aş primi premiul Nobel pentru multe lucruri, dacă s-ar da corect, ceea ce nu se întâmplă”, a declarat Trump cu prilejul prezenţei sale inopinate la sediul ONU de la New York.

„I-au dat unul (un premiu Nobel) lui Obama (predecesorul său Barack Obama) imediat după ce a ajuns preşedinte şi nici nu ştia de ce l-a primit. Şi ştiţi ce? E singurul lucru în legătură cu care am fost de acord cu el”, a adăugat Trump, care a fost luni o apariţie surpriză la summitul ONU privind climatul, în ajunul începerii dezbaterilor Adunării generale a Naţiunilor Unite, potrivit Agerpres.