Islanda, amendată pentru afişarea eşarfelor în culorile palestiniene la Eurovisionul 2019 din Israel

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 22 septembrie 2019, 15:10 Actualitate | Internaţional


Hatari
Foto: Captura YouTube
Islanda a fost amendată de organizatorii Eurovision după ce trupa care a reprezentat-o, Hatari, a afişat eşarfe în culorile steagului palestinian la ediţia de anul acesta a competiţiei, organizată la Tel Aviv, în Israel, potrivit timesofisrael.com, citat de Mediafax.

European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului, a indicat, într-un comunicat emis sâmbătă, că gestul făcut de trupa Hatari a încălcat regulamentul competiţiei, care interzice manifestările politice.

EBU nu a anunţat la cât se ridică valoarea amenzii impuse Islandei, dar a indicat că aceasta se înscrie "în linia regulamentului competiţiei". Totodată, amenda nu a fost încă plătită pentru că Islanda a făcut apel.

Trupa Hatari este cunoscută pentru faptul că se opune prezenţei Israelului în teritoriile palestiniene.

Pe 12 septembrie, compania organizatoare de concerte Live Nation a fost dată în judecată de televiziunea publică israeliană (KAN) pentru controversatul recital pe care Madonna l-a susţinut anul acesta la concursul Eurovision. KAN, producătorul evenimentului, a iniţiat proces la o instanţă din Tel Aviv, împotriva Live Nation şi Live Nation Israel, cărora le reproşează că au încălcat termenii înţelegerii încheiate pentru ca artista să susţină un recital la celebrul concurs muzical. Televiziunea a furnizat Madonnei suport tehnic şi logistic ale cărui costuri le-au depăşit pe cele de producţie ale concursului, iar suma ar fi trebuit să fie acoperită de echipa Madonnei, potrivit documentelor din instanţă.

KAN cere despăgubiri de 390.000 de dolari, potrivit aceluiaşi dosar.

Onorariul Madonnei a fost acoperit de miliardarul canadiano-israelian Sylvan Adams. KAN a avut conflicte cu Guvernul israelian privind finanţarea show-ului şi a fost obligată să facă un împrumut de aproximativ 20 de milioane de dolari pentru a acoperi costurile de producţie.

Madonna a stârnit controverse cu recitalul susţinut în finala concursului Eurovision 2019, doi dintre dansatorii săi afişând steagurile palestinian şi israelian, în ceea ce a părut a fi un apel la unitate. Momentul nu a fost prezentat în timpul repetiţiilor.

Anul acesta, reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, a câştigat finala concursului Eurovision, cu piesa "Arcade".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1576 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Looooool (Luni, 23 septembrie 2019, 1:03)

    un_carnat [utilizator]

    Amenda pentru “mesaje politice”... insa la voturi si la alegerea castigatorilor dintr-un an ce e, nu politica?

    Ucraina a castigat Eurovisionul in 2004 si in 2016 - ani decisivi pentru istoria recenta a acestei tari dpdv politic. Romania, in ultimii doi ani, nu a mai ajuns in finala. Concomitent cu pumnul de fier pesedist. Israel a castigat anul trecut, aflandu-se intr-o mizerie politica de nedescris si intr-o nevoie disperata de a face lucrurile mai “pinkwashed”, termenul folosit chiar de ei.

    Evident, nu uitam cum Moldova da mereu 12 Romaniei, sau tarile scandinave intre ele, sau tarile balcanice tot intre ele.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version