Poliția din Coreea de Sud a identificat un suspect la peste 30 de ani de la cele mai cunoscute cazuri de crime în serie, însă nu pot declanșa procedurile deoarece acestea au avut loc cu prea mult timp în urmă, scrie The Guardian.

Memories of MurderFoto: Amazon

Între anii 1986-1991, un număr record de ofițeri de poliție au fost mobilizați pentru a încerca să găsească persoana care a violat și a ucis femei în zonele rurale din Hwaseong, la sud de capitala Seul.

Autoritățile au cercetat 21.000 de indivizi și au comparat amprentele a încă 20.000 fără succes, iar cazul a inspirat filmul care a devenit un hit la box office, "Memories of Murder", al regizorului Bong Joon-ho.

Cu ajutorul noilor tehnici de identificare a probelor ADN din domeniu, polițiștii au putut să-l identifice pe Lee Chun-jae, în vârstă de 56 de ani, ca suspect în cel puțin trei dintre cazuri, potrivit unei agenții de poliție. Probele recoltate din obiectele păstrate ca dovezi au fost compatibile cu ale lui Lee.

Lee este în închisoare, servind o sentință pe viață pentru violarea și uciderea cumnatei sale, în 1994. El neagă orice fel de implicare în aceste cazuri, iar termenul de prescripție a expirat, ceea ce înseamnă că el nu va putea fi judecat.