Ministerul de Externe din Rusia a anunțat miercuri că noile sancțiuni impuse Iranului de către Administrația de la Washington în urma atacurilor din Arabia Saudită sunt „distructive” și nu vor rezolva nimic, relatează Mediafax citând agenția de presă Interfax, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministerul rus consideră că Iranul nu va simți impactul noilor sancțiuni impuse de Administrația președintelui american Donald Trump.

Cu toate acestea, oficialii ruși au transmis că decizia luată de președintele Donald Trump este mai bună decât o intervenție militară.

Donald Trump, preşedintele Statele Unite, a ordonat miercuri impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Iranului, în contextul tensiunilor legate de Acordul nuclear şi de atacurile care au vizat rafinării din Arabia Saudită.

"Tocmai i-am cerut secretarului Trezoreriei să majoreze substanţial sancţiunile ţării noastre asupra Iranului!", a declarat Donald Trump miercuri după-amiază prin Twitter.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană şi în contextul atacurilor asupra unor rafinării din Arabia Saudită, atribuite de SUA Iranului.