Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia la plata sumei de 126.000 de euro ca prejudicii morale şi a 5.000 de euro cheltuieli de reprezentare către profesorii, elevii şi părinţii a patru şcoli cu predare în limba română din Transnistria, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Promo-LEX, scrie Agerpres.

Sediul CEDO de la StrasbourgFoto: AGERPRES

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice opt hotărâri ce includ 17 cauze privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană”, se arată în comunicat.

Potrivit avocaţilor Asociaţiei Promo-LEX, care reprezintă reclamanţii în instanţa de la Strasbourg, în cauza „Iovcev şi alţi 13 împotriva Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse”, CEDO a constatat violarea dreptului la instruire, la respectarea vieţii private şi de familie, dar şi a dreptului la libertate şi siguranţă de către guvernul rus, care susţine regimul separatist de la Tiraspol.

„Reclamanţii sunt profesori, angajaţi, elevi şi părinţi ai patru şcoli cu predare în grafie latină în regiunea transnistreană: Liceul Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Dubăsari, Liceul Teoretic Ştefan cel Mare din Grigoriopol şi Gimnaziul din satul Corjova, raionul Dubăsari”, precizează Promo-LEX.

În comunicat se aminteşte că, în luna februarie 2014, directorul Liceului Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol, Ion Iovcev, contabila şi şoferul acestei instituţii de învăţământ au fost opriţi de către miliţia transnistreană, iar ulterior au fost lipsiţi de libertate. Ei au fost învinuiţi de contrabandă cu mijloace băneşti, când încercau să treacă la aşa-zisa „vamă” (între Republica Moldova şi Transnistria) salariile plătite de Chişinău profesorilor şcolii respective.