O explozie de gaze a provocat un incendiu la un laborator rus ce deține mai multe virusuri periculoase precum variola sau ebola, au anunțat autoritățile, potrivit Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Explozia a avut loc la etajul cinci al Centrului de Stat pentru Cercetare în Virusologie și Biotehnologie - cunoscut sub numele de Vector - din Koltsovo, o localitate din regiunea siberiană Novosibirsk.

În acest laborator au fost dezvoltate arme biologice în epoca sovietică, iar acum este unul dintre cele mai importante centre de cercetare din domeniul sănătății din Rusia. În 2004, o cercetătoare a murit aici după ce s-a înțepat accidental cu un ac pe care se aflau virusuri Ebola. În 2017, fostul șef al Vector, Ilya Drozdov, a dispărut, el fiind în centrul unui scandal privind deturnări de fonduri.

Un angajat a suferit arsuri de gradul trei după explozia ce a spart geamuri din clădire. Incendiul ce a afectat 30 de metri pătrați a fost stins. Autoritățile ruse insistă că în acea încăpere nu erau depozitate substanțe biologice periculoase și că nu există daune structurale ale clădirii.

Virusul variolei mai există doar în două locuri pe Pământ: în centrul Vector și într-un laborator de înaltă securitate al Centrului SUA pentru Controlul Bolilor din Atlanta.

Un înalt oficial rus din sectorul armelor biologice ce a dezertat în anii '90 în STatele Unite, a declarat că virusul variolei a fost mutat la institutul Vector pentru dezvoltarea de arme biologice.

Ultimul caz de variolă a fost diagnosticat în octombrie 1977, iar în 1980 Organizația Mondială a Sănătății a declarat eradicare ei. Rata de mortalitate este de aproximativ 30%. Potrivit unor estimări, această boală a ucis 300 de milioane de oameni în secolul XX.