Grecia: Un incendiu masiv de pădure continuă pentru a doua zi, la 60 de kilometri de Atena

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 15 septembrie 2019, 14:47 Actualitate | Internaţional


incendiu de padure Grecia
Foto: Captura Twitter
Peste 160 de pompieri se luptă duminică cu un incendiu important la 60 de kilometri de Atena, focul fiind răspândit și de vânturile puternice, potrivit autorităților, scrie AFP.

Incendiul a izbucnit cu o zi înainte în munții din jurul stațiunii balneare Loutraki, la vest de capitală, potrivit pompierilor.

”Focul arde aproape de vârful muntelui”, a precizat șeful adjunct al operațiunilor, Stefanos Kolokouris, pentru televiziunea publică ERT. ”Încercăm să delimităm un perimetru, dar terenul este foarte accidentat, cu ravene”.

Patru bombardiere cu apă și șase elicoptere participă la operațiuni. În absența rutelor de acces, două escadrile de pompieri au fost transportați pe vârful muntelui de către un elicopter Super Puma.

Autoritățile au evacuat 50 de persoane dintr-o mănăstire când incendiul a izbucnit sâmbătă, dar nicio altă zonă locuită nu se află în pericol.

Pompierii au raportat duminică că au fost chemați pentru aproape 80 de incendii în ultimele 24 de ore.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, sâmbătă, românii care se află sau vor să călătorească în Grecia că riscul ridicat al incendiilor de vegetație (grad 4 din 5) se menține duminică, pe fondul persistenței temperaturilor crescute și a intensificărilor de vânt.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că se menține riscul ridicat al incendiilor de vegetație (grad 4 din 5), pentru data de 15 septembrie 2019, pe fondul persistenței temperaturilor ridicate și a intensificărilor de vânt, pentru următoarele zone: Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, Lakonia, vestul insulei Creta (regiunea Chania) și Insulele: Ciclade, Lesvos, Chios, Samos, Ikaria”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1095 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by