O elevă de 14 ani din Kenya și-a luat viața, după ce un profesor ar fi umilit-o în fața clasei pentru că i-a venit menstruația fix în timpul orelor, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Moartea fetei a provocat proteste din partea femeilor din Parlament și a reaprins discuțiile la nivel național cu privire la umilirea fetelor pe tema menstruației și cu privire la accesul fetelor la produsele de igienă feminină.

Mama fetei a spus că fiica sa a fost găsită moartă vinerea trecută după ce i-a venit prima menstruație în timpul orelor și și-a pătat hainele. Profesorul ei ar fi numit-o ”murdară” și a dat-o afară din clasă, în Kabiangek, vestul capitalei Kenyei, Nairobi.

Sute de părinți au protestat în fața școlii, condamnând atât profesorul, cât și lipsa de acțiune a autorităților, în timp ce șeful poliției regionale spune că moartea fetei este încă anchetată.

Poliția a folosit gaz lacrimogen pentru a dispersa protestatarii și a arestat cel puțin cinci persoane, după ce au smuls poarta școlii. Școala este temporar închisă.

Un raport al UNESCO din 2014 estimează că una din 10 fete lipsesc de la școală în timpul menstruației, ceea ce înseamnă că lipsesc la aproximativ 20 la sută din orele din timpul anului.