Procurorul general al Cehiei a oprit ancheta care-i viza pe premierul Andrej Babis și familia sa, dar și pe alții, a anunțat, vineri, procuratura, scrie Reuters. Investigațiile cu privire la acuzațiile că Babis a deturnat două milioane de euro dintr-o subvenție europeană a reprezentat cea mai mare provocare pentru cariera politică a premierului, care a negat delictul.

Andrej BabisFoto: AGERPRES

Ancheta i-a afectat până acum cariera politică, în condițiile în care cele mai multe partide au refuzat să intre la guvernare alături de un premier pus sub acuzare. Partidul său, ANO, a câștigat alegerile generale din 2017.

În iunie, sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Praga pentru a cere demisia premierului Babis, în cele mai mari demonstrații de stradă de la Revoluția de catifea.

Poliția a spus în aprilie că Babis ar trebui acuzat oficial de fraudarea subvențiilor europene pentru a construi un hotel și un centru de conferințe în afara capitalei.

”Dovezile strânse au condus la concluzia că Stork's Nest Farm întrunește definiția de afacere mică și mijlocie”, arată declarația procurorului Martin Erazim.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a găsit mai multe încălcări ale legislației naționale și UE în proiect.