Adjunctul ministrului rus de Externe, Oleg Syromolotov, a declarat că Moscova își propune să poarte negocieri la nivel înalt cu reprezentanți ai Uniunii Europene în privința luptei împotriva terorismului, potrivit agenției de presă TASS, scrie Mediafax.

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

„Doresc să confirm că suntem pregătiți să extindem dialogul dintre Rusia și Uniunea Europeană în sfera luptei împotriva terorismului, cu scopul de a întări stabilitatea și securitatea continentului european”, a spus diplomatul rus.

„Sperăm să avem consultări bilaterale în viitorul apropiat”, a adăugat acesta. Potrivit lui Syromolotov, Rusia este deschisă la consultări cu toți partenerii interesați de acest subiect. El a mai declarat că o eventuală cooperare între Rusia și Uniunea Europeană nu ar trebui să fie influențată de abordările politice.

„Ar trebui să fim pragmatici și să ne ghidăm după scopul de a asigura securitatea cetățenilor noștri”, a mai adăugat el.

Oficialul rus a mai spus că luni vor avea loc, la Viena, noi discuții între Rusia și Statele Unite cu privire la combaterea terorismului. Cele două părți ar urma să discute subiecte precum activitatea grupării Stat Islamic în Afganistan, situația din regiunea Sahel, finanțarea terorismului și înființarea unui mecanism ONU privind terorismul.