​Secțiile de vot s-au închis duminică la Moscova și în majoritatea regiunilor Rusiei după o zi de alegeri care reprezintă, în principal, un test pentru Vladimir Putin și candidații pro-Kremlin, după o vară de proteste reprimate brutal, scrie AFP.

Vladimir Putin si sigla Rusiei UniteFoto: kremlin.ru

Rezultatele nu vor fi cunoscute decât luni, însă participarea la vot a fost una dezamăgitoare, în capitala Rusiei doar 17,2% dintre alegători mergând la urne. Toate privirile sunt ațintite asupra Moscovei unde zeci de mii de persoane au ieșit în stradă de-a lungul întregii veri, răspunzând apelului opoziției ai cărei candidați au fost împiedicați să participe la aceste alegeri.

Liderul opoziției, Alexei Navalnîi le-a cerut alegătorilor să „voteze inteligent”, în lipsa candidaților opoziției, pe candidații care sunt cel mai bine plasați în confrutarea cu oamenii Kremlinului. „Astăzi noi luptăm pentru a sparge monopolul Rusiei Unite”, a spus el.

De altfel, rezultatele votului vor fi urmărite, potrivit analiştilor, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2021 şi vor influenţa viitorul politic al Rusiei, la începutul celui de-al treilea deceniu de când se află la putere preşedintele Putin.

„Sensul acestor alegeri, transformate în circ prin interdicția pusă candidaților, este de a-i învinge pe cei pe care autoritățile vor să-i aleagă”, a declarat Andrei Iliadi, un specialist în informatică. Avocatul Lioubov Sobol, unul dintre cei implicați în mișcăile de protest din această vară a afirmat și el că „bineînțeles că nimeni nu vrea să meargă la vot deoarece candidații lor nu au fost autorizați să participe la scrutin”. În schimb, Vladimir Putin, a declarat „nu cantitatea, ci calitatea candidatilor este ceea ce contează”.

Agenția de stat rusă pentru supravegherea telecomunicațiilor, Roskomnadzor, a acuzat că giganții online Google, Facebook și YouTube de „ingerințe inacceptabile” în alegeri, prin difuzarea de publicitate electorală în ziua alegerilor.

În total, peste 5.000 de scrutine au avut loc duminică, rușii fiind chemați să aleagă 16 guvernatori regionali și parlamentari locali în 13 regiuni, printre care pe cei din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.