Piloții British Airways vor începe o grevă de două zile la miezul nopții, nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, relatează BBC, preluat de Mediafax.

British AirwaysFoto: ba.com

Pasagerii au fost sfătuiți să nu meargă la aeroporturi, iar British Airways spune că majoritatea călătorilor au apelat la soluții alternative.

Atât BA, cât și sindicatul piloților, Balpa, au spus că sunt dispuși să înceapă noi discuții. Cu toate acestea, marea majoritate a zborurilor BA care decolează din Marea Britanie luni și marți au fost anulate.

De asemenea, vor fi afectate și zborurile înainte și după grevă.

În cel mai recent anunț, BA a spus: „rămânem pregătiți și dispuși să revenim la discuțiile cu Balpa”.

Între timp, Balpa a indicat că „piloții BA ar putea renunța la grevă dacă compania aeriană acceptă să negocieze o nouă propunere”. Sindicatul adaugă că grevele sunt o „ultimă soluție”, născută din „frustrarea enormă” generată de managementul companiei aeriene.

Piloții au respins anterior o creștere a salariilor în valoare de 11,5% pe parcursul a trei ani, propusă de compania aeriană în iulie.

Balpa spune că membrii săi au avut creșteri mai mici ale salariilor și au făcut sacrificii în ultimii ani. Sindicatul insistă că acum, când performanțele financiare ale BA s-au îmbunătățit, iar compania mamă IAG raportează o creștere a profiturilor de 9% anul trecut, ar trebui să beneficieze de creșterea câștigurilor.

BA spune că piloții săi primesc deja salarii „la nivel mondial”. Compania aeriană consideră că oferta de salarii este „corectă și generoasă” și că, dacă este suficient de bună pentru însoțitorii de zbor, pentru personalul de la sol și pentru ingineri - ale căror sindicate, Unite și GMB, au acceptat - ar trebui să fie suficient de bună pentru piloți.

Compania aeriană spune că, după creșterea salariilor cu 11,5%, după trei ani unii piloți ar putea lua acasă mai mult de 200.000 de lire sterline pe an.

Vineri, BA a spus că „marea majoritate” a clienților afectați au acceptat fie o rambursare, fie au fost de acord să zboare la o altă dată sau cu o altă companie aeriană.