Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Tunisia din 15 septembrie devine din ce în ce mai intensă. În aşteptarea confruntărilor în direct la posturile de televiziune, candidaţii au început să bată ţara în lung şi în larg aglomerând saloanele de televiziune şi radio sub ochiul atent al Înaltei Autorităţi independente pentru comunicaţii audiovizuale (Haica), scrie La Stampa, preluată de Rador.
Scopul principal al celor 26 de candidaţi, inclusiv al unuia dintre favoriţi, magnatul Nabil Karoui, aflat la închisoare din 23 august cu acuzaţia de spălare de bani şi evaziune fiscală, este cel de a-i convinge pe alegătorii care nu au decis încă pe cine să voteze şi care, potrivit sondajelor ar fi cel puţin 30%.
O altă mare necunoscută a acestor alegeri este absenteismul care se aşteaptă să fie destul de ridicat, în special în rândul tinerilor, aşa cum au demonstrat alegerile municipale din martie anul trecut. Alegătorul mediu tunisian se simte dezorientat în faţa atâtor alternative. Chiar dacă în 2014 erau 27 de candidaţi, aceste alegeri par a fi mai diferite şi mai complexe din cel puţin trei motive fundamentale.
Primul constă în apariţia pe scenă a cel puţin două mişcări populiste, conduse de magnatul Nabil Karoui şi de Abir Moussi, care, în manieră diferită una de cealaltă, profită de situaţia politică şi de economia aflată în dificultate. Moussi interpretează cel mai bine spiritul „era mai bine înainte”, cu respingerea sa faţă de revoluţia din 2011, în timp ce Karoui, cu ajutorul asociaţiei sale caritabile 'Khalil Tounes', se adresează stomacului alegătorilor, proclamând intenţia de a „eradica sărăcia”.
A doua diferenţă fundamentală constă în faptul că până şi premierul, Youssef Chahed, aliniat cu partidul Tahya Tounes, candidează la cea mai importantă funcţie din stat, sau cel puțin candida, până acum câteva săptămâni.
În final, a treia diferenţă: câmpurile ideologice nu sunt marcate la fel ca în runda electorală anterioară, când pe de o parte exista tabăra islamo-revoluţionară a lui Moncef Marzouki, iar pe de altă parte polul modernist al lui Béji Ca'd Essebsi. Dacă atunci se risca o polarizare excesivă a vieţii politice, astăzi fiecare familie politică este reprezentată de cel puţin trei candidaţi, fără a-i număra pe independenţi. Islamiştii au de ales între Abdelfattah Mourou, Hammadi Jebali şi Hatem Boulabiar, toţi de la Ennahdha, în timp ce stânga îi prezintă pe Hamma Hammami, Abid Briki şi pe Mongi Rahoui.
În ultimii ani, islamiştii şi progresiştii/moderniştii par să se fi apropiat şi nu se mai întrevăd riscurile unei polarizări excesive. Ceea ce lipseşte este o reflecţie asupra a ceea ce înseamnă să fii islamist sau progresist în Tunisia anului 2019. Dar, la fel ca şi în alte ţări, riscul este ca întreaga scenă politică să fie dominată de populişti şi de candidaţi care reuşesc să comunice bine cu un număr mai mare de persoane folosind subiecte uşor de înţeles şi fraze de efect.
0
1
