Migranții nu au provocat deficitul și nici nu au prejudiciat sectorul bancar și nici nu au făcut din datoria publică italiană una dintre cele mai mari din lume și nici nu au făcut ca Italia să nu fie guvernabilă. Problema rezidă în populism, scrie Jornal Economico, citat de Rador.
Recenta criză politică din Italia merită o reflectare atentă din cel puțin două motive: criza în sine și rolul (nou) pe care Italia îl va juca în mod inevitabil în Uniunea Europeană (UE) în perioada post-Brexit.
Criza politică italiană a fost declanșată de numeroase evenimente, s-a acutizat în cazul Open Arms și a fost concretizată prin moțiunea de cenzură depusă de ministrul de interne Salvini (Liga, de extremă-dreapta), care l-a determinat pe primul-ministru Conte să-şi prezinte demisia președintelui Mattarella. Strategia lui Salvini a fost întotdeauna clară: răsturnarea guvernului, provocarea alegerilor și creșterea ponderii sale politice.
De această dată, PR-ul său Morisi s-a înşelat și totul i-a mers prost lui Salvini, care nu va face parte din noul guvern. Cel puțin deocamdată. Aparent, criza politică s-a datorat din nou migranților, care solicită coastele europene, în special pe cele din Italia, Grecia și Spania.
Incapacitatea UE de a elabora măsuri eficiente pentru rezolvarea treptată a acestei probleme complexe deschide o cale fertilă populismului. Se aşteaptă ca noua echipă a UE să aibă o viziune diferită asupra problemei și să găsească, inevitabil, soluții. Drama umanitară a migranților care doresc să vină în Europa trebuie să depășească centrele de primire. În acelaşi mod, problema migranților nu poate fi lăsată în seama unei sau a două țări, deoarece criza migranților trebuie să reprezinte o problemă a tuturor.
Problema migranților constă în aceea că sunt săraci. Chiar foarte săraci. Dacă ar putea achiziționa patrimoniu imobiliar s-ar afla în perimetrul vizelor de aur și ar avea ușile deschise în Portugalia și în alte țări. Cazul Open Arms, o ambarcaţiune cu aproximativ 100 de migranți, care a provocat tensiune diplomatică între Madrid și Roma, a fost un punct culminant al unor evenimente care au arătat că problema este departe de a fi rezolvată.
Italia, în perioada post-Brexit, va juca un rol și mai mare în UE. În cadrul economiilor "mari", "ponderea" Italiei va fi consolidată. Cu noua echipă a UE și cu un nou guvern în Italia, fără Salvini, există condițiile politice pentru o încercare de soluționare a problemei migranților.
Pe esplanada unui oraș scăldat de Adriatica, unde scriu acest articol, într-o după-amiază fierbite de sfârșit de august, se vede, în colțul din stânga, statuia lui Iulius Cezar, iar în dreapta, la vreo patru sute de metri, Arcul Augustus. Între ele, există căi de acces la ruine, în subsol, și numeroase magazine și terase. Un emigrant african își urmează liniştit drumul, ducând sacoşe, după munca sa de vânzător ambulant și se alătură femeii cu un bebeluș în spate, care, la celălalt colț, își câștigă existenţa împletind codiţe.
Problema nu este aici, nu migranții sunt cei care au provocat deficitul, nici au prejudiciat sectorul bancar și nici nu au făcut datoria publică italiană una dintre cele mai mari din lume și nici nu a făcut ca Italia să nu poată fi guvernată într-o succesiune de episoade de instabilitate politică. Adevărata problemă este mai jos, ca întotdeauna în invizibilă. În "benzina" pe care populismul a turnat-o peste societate.
Populismul se hrănește din eșecul societății, din demagogie și din nedreptate. Populismul nu rezolvă nimic, doar potențează ura și alte sentimente care, deși umane, nu sunt nobile. Și cu cât societatea eșuează mai mult, cu atât mai mult populismul crește și dobândeşte voturi. Știm deja unde este "benzina". Și, de asemenea, cine are "chibritul". (preluare Rador)
3
3
