Peste două treimi dintre votanții americani vor ca SUA să confrunte Beijingul în legătură cu politicile sale de comerț, deși cred că ei suportă mai multe costuri din cauza tarifelor decât China, potrivit unui sondaj Harvard CAPS/Harris, oferit publicației The Hill.

SUA ChinaFoto: PublicDomainPictures.net

Sondajul a arătat că 63% dintre votanții înregistrați au spus că tarifele aplicate produselor chinezești afectează SUA mai mult decât afectează China, în timp ce 74% cred că consumatorii americani suportă cea mai mare parte din povara acestor tarife.

Însă 67% consideră că este necesară această confruntare, din cauza practicilor comerciale ale Chinei, pe care președintele Trump și aliații săi le-au condamant în mod repetat.

"Președintele Trump are susținerea puternică a publicului american atunci când vine vorba despre confruntarea cu China", a declarat Mark Penn, co-directorul de la Harvard CAPS/Harris Poll.

"Ei realizază că aceste tarife pot avea un impact negativ asupra joburilor și a prețurilor, însă cred că a lupta este decizia corectă."

Tensiunile dintre SUA și China s-au amplificat în utlimele săptămâni, pe măsură ce negocierile dintre cele două puteri au fost întrerupte și au fost impuse tarife suplimentare.

Americanii sunt împărțiți în ceea ce privește tarifele administrației Trump. 50% dintre cei chestionați au spus că nu sunt de acord cu tariful de 25% pe produse chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari, în timp ce 50% au spus că sunt de acord cu această măsură.

Majoritatea votanților se așteaptă ca negocierile să continue dincolo de perioada următoarelor alegeri prezidențiale. 53% au spus că nu consideră că Trump va putea ajunge la un acord înainte de ziua alegerilor, în timp ce 47% cred că el va realiza acest lucru.

De asemenea, majoritatea cetățenilor cred că un președinte democrat ar fi mai eficient sau la fel de eficient ca Trump în confruntarea cu Beijingul (33% spun că ar mai eficient, 23% că ar fi la fel de eficient).

Harvard CAPS/Harris Poll a chestionat 2.531 de votanți înregistrați. Rezultatele integrale vor fi publicate săptămâna aceasta.