Justiția germană a anunțat vineri deschiderea unei anchete legată de un fost infirmier suspectat că a ucis cinci pacienți cărora le-a administrat medicamente neprescrise, un dosar care amintește de cazul ucigașului în serie Niels Högel, scrie AFP.

Niels Hogel- desenFoto: youtube.com

Potrivit parchetului din Sarrebruck, în vestul țării, ancheta vizează cinci crime și două tentative de crimă.

Suspectul, despre care parchetul nu a oferit nicio precizare legată de identitate sau vârstă, este închis în prezent pentru corupție.

Acesta este suspectat că "a acționat cu intenția de a provoca la pacienți o stare care necesita reanimarea, pentru ca el să poată practica această reanimare", a explicat parchetul, un procedeu similar cu cel folosit de Niels Högel.

Ancheta a început în 2016. Infirmierul s-a prezentat la secția pentru îngrijiri intensive a unui spital din Sarrebruck, pretinzând că este doctor. Demascat, a fost arestat de poliție care a descoperit că era de fapt infirmier într-un alt spital și era subiectul unei anchete interne după moartea suspectă a unei paciente.

În total, șapte pacienți care au decedat între martie 2015 și martie 2016 au fost exhumați. În șase cazuri, autopsia post-mortem a arătat prezența unor substanțe neprescrise de doctori și care puteau, potențial, să provoace decesul, a precizat parchetul.

Dosarul prezintă multe asemănări cu cazul lui Niels Högel, un fost infirmier care suferea de "tulburare narcisistă severă" potrivit psihiatrilor, și care a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a 91 de pacienți.

Între 2000 și 2005, acesta și-a adus pacienții în starea de stop cardiac pentru a încerca ulterior să-i reanimeze, cu speranța de a trece drept un erou în rândul colegilor săi.

Anchetatorii cred că numărul victimelor sale ar putea depăși 200, în condițiile în care numeroși pacienți au fost incinerați după deces.