Uraganul Dorian se îndreaptă spre statul american Florida / Trump își anulează vizita în Polonia

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 30 august 2019, 0:47 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Captura YouTube
Uraganul Dorian urmează să lovească statul american Florida la finalul acestei săptămâni, iar efectele acestuia se vor simți și în primele zile ale săptămânii viitoare, potrivit Mediafax care citează DPA.

Meteorologii au reclasificat uraganul ca fiind unul de categorie 4, după ce, anterior, acesta fusese clasificat ca fiind unul de categorie 3. Vântul ar urma să atingă 113 kilometri pe oră în anumite regiuni din Florida, după cum au avertizat joi reprezentanții Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosferă (NOAA) din Statele Unite.

„Există un risc crescut de formare a unor furtuni care pot pune viețile oamenilor în pericol de-a lungul mai multor porțiuni ale coastei de est a Floridei”, au anunțat reprezentanții NOAA, care au adăugat că este prea devreme pentru a determina care vor fi zonele cele mai afectate.

„Va fi un uragan foarte mare, probabil unul dintre cele mai mari”, a postat președintele Statelor Unite, Donald Trump, pe Twitter.

Deși meteorologii au preconizat în ultimele zile că uraganul Dorian va lovi Puerto Rico, teritoriul american nu a suferit pagube importante, uraganul lovind mai puternic Insulele Virgine Britanice și Insulele Virgine Americane.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care se va apropia la sfârşitul săptămânii de coastele Floridei, potrivit AFP și Agerpres.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















660 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version