Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a deschis joi prima sesiune a noului Parlament și a obținut, fără dificultate, numirea candidatului său, un tânăr jurist puțin cunoscut, în funcția de prim ministru, scrie AFP.

Volodimir ZelenskiFoto: president.gov.ua

"Aveți toate șansele să intrați în cărțile de istorie drept Parlamentul care a făcut imposibilul, care a făcut tot ce nu a putut fi făcut în 28 de ani" de independență, a spus Zelenski, din nou fără cravată, fidel stilului său relaxat.

Președintele a cerut deputaților să "lucreze minuțios pentru binele poporului ucrainean" și a amenințat că, în caz contrar, va dizolva Parlamentul peste un an.

"Știu deja că dizolvarea Parlamentului nu este atât de îngrozitoare", a glumit Zelenski, care a dizolvat fosta legislatură imediat după ce a fost învestit președinte, în mai, și care a obținut majoritatea absolută după anticipatele din iulie.

Stoparea corupției

De-abia instalați joi, deputații au votat în favoarea candidatului lui Zelenski în funcția de premier, un fost avocat cu trei luni de experiență în cadrul puterii. Oleksii Goncearuk a fost numit într-un ritm inedit pentru Ucraina, unde negocierile pentru formarea guvernului durează și luni de zile.

În total 290 de deputați, față de minimul necesar de 226, au susținut numirea noului premier.

"Avem peste 10 milioane de oameni care trăiesc sub pragul de sărăcie (...) Avem un război în est. Și, în plus, avem corupție. Trebuie să le punem capăt la toate și o vom face. Noul guvern nu va fura", a promis Goncearuk.

Potrivit acestuia, Ucraina ar trebui să vizeze o creștere economică actuală între 5% și 7%.

Numit șef adjunct al administrației prezidențiale însărcinat cu chestiuni economice, acesta a condus anterior timp de patru ani centrul de analiză BRDO din Kiev, finanțat de UE și ale cărui activități vizau îmbunătățirea climatului de afaceri în Ucraina.