Premierul Maia Sandu a anunțat joi că fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, i-ar putea deveni consilier pentru reformarea justiției în Republica Moldova. Fostul procuror general Augustin Lazăr a declarat pentru HotNews.ro că și-a oferit disponibilitatea de a ajuta la reforma în justiție din Republica Moldova, dar că a fost o discuție la modul general, fără a se stabili deocamdată ceva concret.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Am discutat despre planurile noastre privind reformarea justiției și lupta împotriva corupției. Domnia sa a împărtășit mai multe aspecte din propria experiență în calitate de șef al Ministerului Public, dar și a apreciat pozitiv inițiativele noastre de reformare a organelor procuraturii. Însă m-a bucurat și mai mult faptul că domnia sa și-a exprimat de principiu disponibilitatea de a se implica în echipa de consiliere pentru promovarea reformei justiției din țara noastră”, a scris Maia Sandu pe Facebook după ce a avut o întâlnire cu Augustin Lazăr.

”Schimbările reale pot fi posibile doar cu sprijinul unor oameni integri, care dau dovadă de fermitate și curaj în lupta cu spălarea banilor și corupția mare. De un astfel de procuror avem nevoie în Republica Moldova și sperăm să ne putem baza și pe experiența și profesionalismul unor oameni ca Augustin Lazăr”, a adăugat premierul moldovean.

Ce spune Augustin Lazăr

Fostul procuror general Augustin Lazăr a declarat pentru HotNews.ro că și-a oferit disponibilitatea, la o întâlnire cu premierul moldovean Maia Sandu, de a sprijini autoritățile în reformarea sistemului judiciar din Republica Moldova, dar că a fost o discuție la modul general, fără a se stabili deocamdată ceva concret.

El spune că se află la Chișinău, la Bookfest, la invitația Maiei Sandu de a participa la o dezbatere despre reforma în sistemul judicar din Republica Moldova.

"De ani de zile noi, procurorii români, suntem în relații cu colegii din Republica Moldova, cu care facem schimb de bune practici ori de câte ori au de lămurit chestiuni legate de reforma sistemului judicar. Și în continuare funcționează proiecte din perioada în care eram procuror general (...) A fost o discuție la maniera generală, nu am discutat despre funcții. Nu pot să spun că de mâine voi fi consilier, dar tot ce știu eu, în calitate de profesor universitar care a avut un mandat de procuror general, voi pune la dispoziția colegilor din Moldova. Vom vedea pas cu pas în ce constă și în ce mod va fi acest ajutor. Eu am disponibilitatea de a-i ajuta, de a-i consilia, evident, dar a fost o discuție la maniera generală și urmează să se clarifice modul concret în care voi consilia și pe cine voi consilia dintre cei care fac reforma în justiție în Republica Moldova", a declarat Augustin Lazăr pentru HotNews.ro.

Augustin Lazăr a fost numit procuror general al României în aprilie 2016 și s-a pensionat în aprilie anul acesta după ce a candidat pentru un nou mandat dar a fost respins de ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader.

Lazăr a anunțat că se pensionează pe fondul scandalului generat de acuzațiile că a refuzat de două ori eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80. La vremea respectivă, Lazăr era procuror în Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud. Fostul procuror general a explicat că atribuțiile sale erau doar să constate dacă cei care cereau eliberarea condiționată și-au făcut fracția de pedeapsă, conform legii, și că nu decide eliberarea sau nu a deținuților.