Sosirea președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan la Moscova, la Salonul aviatic MAKS-2019, a oferit prilejul să se vorbească despre domeniile în care Ankara intenționează să continue colaborarea tehnico-militară cu Moscova. Șeful "Rosoboroneksport", Aleksandr Miheev, remarcase, într-o discuție avută anterior cu presa, că compania pe care o conduce intenționează să ajungă la un acord cu conducerea turcă în ceea ce privește câteva domenii de colaborare, între care și aviația de luptă și sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Nezavisimaia Gazeta, citată de Rador.
Potrivit "Rosoboroneksport", partea rusă și cea turcă poartă consultări cu tematică aviatică "la diferite niveluri, inclusiv la cel mai înalt". "Purtăm convorbiri și în ceea ce privește generația (de avioane de vânătoare - n. "Nezavisimaia Gazeta") 4++, și avem primele consultări de probă în legătură cu generația a V-a", au declarat surse din cadrul companiei. După cum apreciază experții, următoarea etapă a colaborării ruso-turce o poate constitui achiziționarea, de către Turcia, de avioane Su-35 sau discutarea locului în care se va produce, în Turcia, avionul de vânătoare Su-57.
Finalizarea tranzacției referitoare la S-400 a dat un imbold discuțiilor referitoare la dezvoltarea colaborării tehnico-militare dintre Rusia și Turcia. După cum se știe, SUA au declarat că decizia Turciei de a cumpăra complexe S-400 face imposibilă participarea ei la programul de fabricare de avioane F-35 de generația a V-a. NATO a refuzat să includă sistemele S-400 cumpărate de Turcia în sistemul unic de apărare antirachetă al Alianței Nord-Atlantice. Conducerea turcă a ignorat însă temerile aliaților săi, apreciind că sistemele S-400 sunt absolut inofensive pentru infrastructura NATO. "Totodată, nu este corect ca Turcia să fie întrebată despre legăturile ei cu Occidentul - spunea președintele turc la începutul lunii august. Cumpărarea complexelor S-400 reprezintă pentru Turcia o acțiune eminamente comercială". Turcia a lăsat întotdeauna să se înțeleagă că legăturile bilaterale și tranzacțiile cu arme sunt două lucruri diferite.
Cu toate acestea însă, opinia publică din Rusia este și în prezent tentată să vadă în tranzacția cu S-400 semnele unei devieri geopolitice a Turciei în direcția Rusiei. Statelor Unite li se atribuie nu doar înfrângerea în ceea ce privește încercarea de a concura cu Federația Rusă în domeniul apărării, ci și incapacitatea de a menține pe orbita propriei influențe aliatul pe linie NATO din Orientul Apropiat. După refuzul Ankarei de a respecta cerințele SUA privind S-400, numărul supozițiilor referitoare la ieșirea iminentă a republicii din Alianța Nord-Atlantică era impresionant, deși Turcia nu nega că are nevoie de NATO nici chiar pe vremea când dezacordurile cu Occidentul erau extrem de acute. Rămâne senzația că tranzacția privind S-400 și tensiunile tot mai mari existente în relațiile dintre Ankara și capitalele occidentale din cauza dosarului sirian ofereau un motiv să considere Turcia este un jucător "pro-rus", gata să fie pe partea Rusiei în orice situație.
A trage însă o asemenea concluzie dă dovadă de prea multă aroganță. Problema aderării țării la orice sferă de influență este un lucru mult mai serios decât o tranzacție de armament. Asupra acestui lucru atrage atenția într-o oarecare măsură chiar și președintele Erdoğan, care spune că achiziţia complexelor S-400 este o problemă ce ține de afaceri, nu de relațiile dintre țări. Intrarea țării în sfera de influență a unui jucător internațional presupune a fi de acord cu modelul de civilizație pe care acest jucător îl oferă. În acest sens, Washingtonul are ce-i oferi Ankarei. Odraslele elitei turcești învață în SUA, iar sistemul bancar turcesc este legat de sistemele de plăți occidentale. Dacă presupunem că conducerea turcă va decide mâine să o rupă cu administrația SUA pentru totdeauna, va avea nevoie de o alternativă. Are Rusia ce să-i ofere actualului său partener tactic? Răspunsul la această întrebare pare fără echivoc.
