Peru și Columbia au propus marți organizarea unui summit în regim de urgență, referitor la problema incendiilor din pădurea amazoniană, pentru a pune la punct o strategie de protejare a pădurii tropicale, scrie France 24.

Incendii in AmazonFoto: Captura YouTube

Președintele statului Peru, Martin Vizcarra și președintele Columbiei, Ivan Duque, au solicitat aranjarea unei întâlniri urgente pe 6 septembrie, în Columbia, pentru a se uni în protejarea pădurii tropicale. Acest anunț a fost făcut în timpul unei întâlniri bilaterale din Pucallpa, Peru.

Cei doi au declarat că recunosc necesitatea unirii forțelor în scopul protejării regiunii amazoniene, unul dintre cele mai importante ecosisteme pentru planetă. Obiectivul summitului ar fi cel de a ajunge la un pact pentru conservarea, dezvoltarea și utilizarea în mod sustenabil a regiunii, având grijă, în același timp, de comunitățile care trăiesc acolo.

Cei doi nu au menționat ce țări ar fi invitate la summit, însă au dezvăluit locația, în Leticia, la granița dintre Columbia, Peru și Brazilia.