Rușii s-au distrat în weekend reconstituind executarea trădătorilor din timpul celui de-Al doilea Război Mondial în cadrul unui festival care a atras atât critici, cât și laude, evidențiind diviziunea cetățenilor cu privire la istoria realizată de Stalin, relatează The Moscow Times.

reconstituireFoto: Captura video

Victoria sovietică asupra Germaniei Naziste, în timpul căreia milioane de soldați sovietici și civili au fost uciși, este printre cele mai celebrate sărbători în Rusia. În timpul războiului, Stalin a ordonat comandanților să împuște dezertorii pe câmpul de luptă și a declarat că toți prizonierii sovietici sunt ”trădători”.

Imaginile (foarte realiste) realizate în cadrul evenimentelor de sâmbătă, în republica Altai, arată trei soldați în uniformă trăgând gloanțe oarbe într-un țăran. Mai mulți spectatori au reacționat cu frică inițial din cauza zgomotelor și din cauza căderii ”trădătorului” la pământ.

”Moarte trădătorilor”, s-a auzit vocea gazdei evenimentului.

Reacțiile online cu privire la înregistrarea video au fost foarte împărțite, de la cei care au spus că sceneta este ”bolnavă” până la alții care au susținut că ”oamenii ar trebui să știe (că s-a întâmplat) astfel încât să nu se mai întâmple”.

”Acei oameni au slujit dușmanul; și-au trădat poporul și țara”, a spus unul dintre organizatorii festivalului anual, Alexander Georgiyev, pentru site-ul de știri RFE/RL.

Scenetele de reconstituire ale celui de-al Doilea Război Mondial au mai uimit în trecut, inclusiv una în care un bărbat îmbrăcat în uniformă nazistă a fost plimbat într-o cușcă anul acesta și una care a arătat câțiva copii siberieni îmbrăcați ca prizonieri în lagărele naziste și ofițeri în 2018.