Democratul Tom Lantos, membru al Camerei Reprezentantilor de la Washington, a murit luni, la varsta de 80 de ani, a anuntat purtatoarea sa de cuvant, citata de FoxNews.com. Lynne Weil a declarat ca Lantos a decedat la Bethesda Naval Medical Center din Maryland, acesta suferind de cancer la esofag, boala ce l-a determinat sa se retraga din cursa pentru un nou mandat la alegerile din acest an.

Lantos, singurul supravietuitor al Holocaustului ales in Congresul american, s-a nascut din parinti evrei, la Budapesta, pe data de 1 februarie 1928. In adolescenta, el a reusit sa scape de doua ori din lagarele naziste si a fost implicat in miscarea antinazista cu mult timp inainte de a veni in Statele Unite, dupa al doilea Razboi Mondial.

De la intrarea sa in Congres in 1981 si pe tot parcursul carierei sale politice la Casa Alba, Lantos a fost un critic vehement al incalcarii drepturilor omului. El a sprijinit invazia Irakului in 2002, dar a devenit ulterior unul dintre criticii cei mai vehementi ai conflictului.

De asemenea, in calitate de sef al Comitetul pentru afaceri externe al Camerei Reprezentantilor, Lantos a vizitat de mai multe ori Romania si era cunoscut prin criticile acide aduse regimului fostului presedinte Ion Iliescu. El s-a opus acordarii clauzei natiunii celei mai favorizate pentru tara noastra, invocand nerespectarea drepturilor omului in Romania, in privinta minoritatii maghiare.

In cariera sa politica, congresmanul a fost primit de trei presedinti ai Romaniei: Nicolae Ceausescu (1983), Ion Iliescu (1992) si Emil Constantinescu (1997). La sfarsitul lui 2006, aflat intr-o vizita vizita particulara la Bucuresti, Lantos a declarat ca, daca SUA si aliatii sai nu ar fi actionat ferm in cadrul NATO, "Romania ar fi fost, in continuare, un satelit al URSS si ar fi fost condusa tot de Ceausescu".

Reprezentantul democrat de California era cunoscut si ca un adept al controlului armelor, sustine folosirea marihuanei in scopuri medicale si era un mare aparator al mediului.

Primul-ministru ungar se pregatea saptamana trecuta sa-i inmaneze Ordinul Crucea Mare a Republicii Ungare, insa aceasta ceremonie a fost amanata din cauza starii de sanatate a lui Tom Lantos.