Uniunea Europeană se aşteaptă ca Marea Britanie să îşi onoreze toate obligaţiile financiare asumate în timpul apartenenţei sale la blocul comunitar, chiar şi în cazul unui Brexit fără acord, a afirmat luni o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, citată de Reuters.

BrexitFoto: Flickr

Duminică, premierul britanic Boris Johnson a afirmat că dacă Regatul Unit iese din Uniunea Europeană fără un acord, ţara nu va mai datora 39 de miliarde de lire sterline către bugetul comunitar, aşa cum convenise fostul premier Theresa May.

''Toate angajamentele care au fost asumate de cele 28 de state membre trebuie să fie onorate. Acest lucru este valabil, de asemenea, în special în cazul unui scenariu fără acord, când este de aşteptat ca Regatul Unit să continue să îşi onoreze angajamentele făcute în timpul apartenenţei la Uniunea Europeană'', a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene Mina Andreeva.

Ea a mai spus că achitarea datoriilor este esențială pentru începerea unei noi relaţii de pe o poziţie corectă, bazată pe încredere reciprocă, și a adăugat că până acum această chestiune nu a fost evocată oficial de către Londra.

Boris Johnson a promis să scoată Regatul Unit din UE la 31 octombrie, chiar și în lipsa unui nou acord de retragere. Acordul convenit de UE cu fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de parlamentul britanic.