Brazilia: Jair Bolsonaro a mobilizat armata pentru stingerea incendiilor din Pădurea Amazoniană

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 august 2019, 14:37 Actualitate | Internaţional


Incendii in Amazon
Foto: Captura YouTube
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat sâmbătă că a ordonat ca armata țării să intervină pentru stingerea incendiilor din Pădurea Amazoniană, informează BBC și The Guardian, preluate de Mediafax.

Decizia președintelui brazilian vine în contextul în care mai multe state europene, printre care Franța, Irlanda și Finlanda au criticat Administrația de la Brasilia pentru modul în care gestionează incendiile care afectează Pădurea Amazoniană.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că Bolsonaro „a mințit” în legătură cu angajamentele de protejare a mediului, astfel că Franţa va bloca Acordul cu Piaţa Comună a Sudului (Mercosur). „Casa noastră arde, la propriu. Amazonul, plămânul planetei noastre, care produce 20% din oxigenul nostru, este în flăcări. Este o criză internaţională. Membrii G7 trebuie să acorde două zile pentru a discuta despre această urgenţă”, a transmis Emmanuel Macron prin Twitter.

Irlanda a adoptat o poziţie similară faţă de Acordul UE-Mercosur. „Irlanda nu are cum să voteze pentru Acordul de liber-schimb UE-Mercosur dacă Brazilia nu îşi respectă angajamentele în domeniul mediului”, a declarat premierul Leo Varadkar. Totodată, ministrul finlandez de Finanțe a sugerat Uniunii Europene să ia în considerare sistarea importurilor de carne de vită din Brazilia.

Presa scrie că multe dintre incendiile din Pădurea Amazoniană ar fi fost provocate, cel mai probabil, de fermierii din regiune, care doresc să utilizeze terenurile în scopuri agricole.

Criticile la adresa lui Bolsonaro vin în contextul în care acesta a declarat în repetate rânduri că susține defrișarea unor părți ale Pădurii Amazoniene, în vederea dezvoltării activităților agricole și a mineritului. Liderul brazilian, considerat un politician populist, este acuzat că a relaxat reglementările, facilitând defrişările.

Mai multe organizații care militează pentru protejarea mediului au organizat proteste în principalele orașe ale Braziliei, prin care le-au cerut autorităților să ia măsuri pentru stingerea incendiilor.

Proteste au fost organizate și în fața ambasadelor braziliene din mai multe capitale ale lumii. Sute de persoane au manifestat în fața Ambasadei Braziliei la Londra, purtând pancarte cu mesaje precum „Planeta noastră merită ceva mai bun” și „Casa noastră este în flăcări”. Protestatarii au scandat și lozinci împotriva lui Jair Bolsonaro.

Manifestații au fost organizate și în fața ambasadelor Braziliei la Paris și Ciudad de Mexico, protestatarii solicitând demisia președintelui brazilian.

Un protest a avut loc și în fața Consulatului Braziliei la Geneva, iar mai multe manifestații sunt programate în Adelaide, Lisabona, Stockholm și Boston.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1968 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    America de Sud = Europa de Est = Africa (Sâmbătă, 24 august 2019, 17:00)

    ww [utilizator]

    Pe aici, nimic nu poate sta in calea intereselor stapanilor, nici macar sanatatea populatiei. Totul trebuie sacrificat pentru ca resursele sa poata fi exploatate la maxim. Oare intamplator, imediat dupa investire, Barosanu' a pupat inelul cu pecete al Ierusalimului, la fel ca slugoii de pe la noi?
    • 0 (0 voturi)    
      hei (Duminică, 25 august 2019, 15:32)

      john70 [utilizator] i-a raspuns lui ww

      In 2016, au avut loc incendii cel putin la fel de mari, dar cum la putere in Brazilia erau socialistii, n-a fost nicio problema.
      Incendii sunt acum si in Bolivia, dar cum guvernul local nu e de dreapta, nu e atacat. Trebuie lovit numai Bolsonaro.
      Idiotii se agita.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version