Italia: Partidul Democrat spune că este dispus să discute cu M5S pentru un nou guvern, dar impune mai multe condiții, printre care și modificarea politicii privind migrația și loialitatea față de UE

de n.o.     HotNews.ro
Miercuri, 21 august 2019, 20:06 Actualitate | Internaţional


Nicola Zingaretti
Foto: Captura Wikipedia
Principalul partid de opoziție din Italia a spus miercuri că este pregătit să poarte discuții cu formațiunea Mișcarea Cinci Stele pentru a forma un nou guvern după prăbușirea celui anterior, ca urmare a destrămării alianţei populiste formată dintre M5S şi Liga Nordului, relatează Reuters.

Nicola Zingaretti, șeful Partidului Democrat, a spus că vrea să exploreze posibilitatea de a împărți puterea cu Mișcarea Cinci Stele pentru cei trei ani până la finalul guvernului. Dacă această ofertă pică, ar trebui organizate alegeri anticipate, a spus el.

Zingaretti a stabilit cinci condiții care, spune el, ar trebui să fie coloana vertebrală a oricărui acord - respectiv apartenența loială la Uniunea Europeană, oferirea Parlamentului un rol central, dezvoltare economică bazată pe durabilitatea mediului, o schimbare privind gestionarea migranților și o schimbare în politica economică pentru a crește investițiile.

Căutând să găsească o cale de ieșire din criza politică creată după demisia premierului Giuseppe Conte, președintele Sergio Mattarella a dat startul consultărilor cu diverși lideri de partid, pentru o perioadă de două zile.

Într-un discurs susținut în fața Senatului, susținut înainte să își dea demisia, Conte și-a criticat ministrul de Interne, liderul Ligii Matteo Salvini, pe care l-a acuzat că nu face decât să-și "urmărească propriile interese și pe cele ale partidului său" și încearcă să capitalizeze în sondaje unde este creditat cu o amplă majoritate în Parlament după scorul record obținut la Europarlamentare (34%).







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1147 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Salvini trebuie izolat (Miercuri, 21 august 2019, 20:21)

    daril [utilizator]

    Daca va acapara toata puterea va scoate Italia din UE.
  • -1 (5 voturi)    
    Coalitie stanga "rosie" + stanga populista (Miercuri, 21 august 2019, 20:51)

    animatron [utilizator]

    E un scenariu foarte bun pentru..Salvini si Lega.
    Publicul romanesc nu are informatiile necesare, dar e ca si cum la noi ar veni dl Barna si ar propune o alianta cu PSD-ul pentru a salva tara de vreun partid nationalist (eventual condus de Plesoianu).
    Ar fi socant pentru majoritatea electorilor celor doua partide. Si foarte putin functional.

    Sau ca in Spania unde socialistii nu s-au inteles deloc cu stanga populista "Podemos" si nu sunt capabili sa formeze impreuna un guvern.

    O intelegere de acelasi tip intre PD si M5S a esuat lamentabil dupa ultimele alegeri parlamentare, acum vreo 15 luni.
    Pentru ca liderii PD si M5S au polite personale de platit intre ei, se urasc cu sinceritate, cei din M5S i-au atacat ani de zile pe cei din PD pe care ii acuzau de coruptie si nepotisme.

    Iar in interiorul PD dl Zingaretti e favorabil anticipatelor, ca si dl Salvini.
    Asta pt ca PD-ul si-a mai revenit dupa dezastrul de la parlamentare si acum e in sondaje net deasupra M5S, la circa 23-25%.
    Dar o parte din liderii PD, condusi de fostul premier Renzi, nu vor anticipate de teama ca-si vor pierde locurile eligibile fiind inlocuiti de partizani ai dlui Zingaretti.

    Stanga populista si eurosceptica (M5S) si-a pierdut jumatate din electorat in mai putin de 2 ani (de la peste 30% a ajuns acum sa fie cotata cu maxim 15%) si e delegitimata din cauza mai multor scandaluri de coruptie, abuz sau neglijenta in serviciu, clientelisme.

    In timp ce in acelasi interval de timp Lega si-a dublat bazinul electoral potential (acum spre 38%), inversand practic raportul de forta politica cu M5S.

    Lega (partid suveranist eurosceptic), Fratelli d'Italia (partid nationalist) si o parte a PD-ului (partid social-liberal/social-democrat) ar vrea anticipate, sunt favorizate de sondaje.

    Extremistii de stanga, stanga populista, o parte a PD-ului si a dreptei "clasice" (liberali-conservatori), se tem de alegeri.

    Fie vor fi anticipate in toamna sau primavara, fie va fi o coalitie intre toti adversarii Lega.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by