Guvernul lui Donald Trump a anunțat miercuri că va elimina regula care limitează la 20 de zile perioada pe care copiii migranți o petrec în centrele de detenție, ca parte a politicii sale de a opri imigrația ilegală, relatează AFP.

Trump în MichiganFoto: Captura YouTube

Ministerul american al Securității interne a declarat că pune capăt unei decizii judiciare din 1997, denumită ”Flores”, care impune autorităților federale să nu mențină copiii mai mult de 20 de zile în detenție. O nouă regulă, care trebuie să fie implementată în 60 de zile, nu va mai limita timpul petrecut de copii sau a familiilor acestora în centrele de detenție.