Cel puțin trei morți, după ce aviația siriană a bombardat un convoi turc

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 20 august 2019, 1:29 Actualitate | Internaţional


atac in Idlib
Foto: Captura Twitter
Cel puțin trei persoane au decedat, iar alte 12 au fost rănite, după ce forțele aeriene siriene au atacat, luni, un convoi turc care se îndrepta spre un oraș controlat de rebeli în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, au anunțat autoritățile de la Ankara, potrivit Mediafax care citează BBC News.

Regiunea Idlib, una din ultimele zone din Siria controlată de rebeli, este teoretic protejată de o zonă tampon creată în urma negocierilor între Turcia, Rusia și Iran.

Însă, începând din luna aprilie, acțiunile ofensive ale regimului sirian s-au intensificat, iar sute de civili au decedat după reizbucnirea luptelor.

Turcia, care susține unele grupuri rebele siriene, are forțe militare amplasate în regiunea Idlib, în conformitate cu un acord încheiat anul trecut cu Rusia și Iran.

Potrivit lui Naji Mustafa, purtătorul de cuvânt al grupării rebele Frontul Național de Eliberare, a declarat că destinația convoiului era un post de observație.

Un corespondent al unei agenții internaționale de presă a transmis că aproximativ 50 de vehicule blindate, inclusiv tancuri, făceau parte din convoi.

Siria a condamnat trimiterea de către Turcia a acestui convoi, susținând că reprezintă un act de agresiune. Potrivit regimului de la Damasc, convoiul se îndreaptă spre Khan Sheikhoun, un oraș controlat de rebeli, care are o poziție cheie în regiunea Idlib.

Organizația neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a relatat că un avion militar rus ar fi efectuat atacuri aeriene în apropierea convoiului pe data de 19 august.

Turcia a anunțat că bombardarea convoiului, acțiune soldată cu decesul a trei civili, reprezintă o încălcare a acordului încheiat anul trecut.

După opt ani de conflict civil, regimul de la Damasc, sprijinit de Rusia și Iran, încearcă să recapete controlul asupra ultimelor zone controlate de rebeli, acțiune ce ar putea provoca o intervenție militară turcă.

Potrivit informațiilor disponibile, forțele guvernamentale siriene au ajuns duminică la periferia orașului Khan Sheikhoun.

O eventuală cucerire a localității va permite regimului de la Damasc să izoleze o zonă controlată de rebeli, unde se află și un post de observație al forțelor turce, spre care se pare că se îndrepta convoiul.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1129 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by