Premierul britanic Boris Johnson a avut luni o discuție prin telefon cu președintele american Donald Trump, printre temele conversație fiind chestiunea Brexit, diverse probleme economice și relațiile comerciale între cele două state, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Londra, potrivit Mediafax.

Foto:

"Prim-ministrul a vorbit astăzi (n.red.) cu președintele Trump, înaintea Summit-ului G7 de la Biarritz. Au discutat problemele economice și despre relațiile noastre comerciale, iar premierul l-a pus la curent pe președinte cu privire la Brexit. Liderii așteaptă cu interes să se vadă la summit-ul din acest weekend", potrivit comunicatului.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat încă de la începutul lunii că aşteaptă să aibă o întrevedere în "viitorul apropiat" cu noul premier britanic, Boris Johnson.

În luna iulie, după o altă discuție telefonică cu premierul Boris Johnson, Trump a afirmat că negocierile privind semnarea unui acord comercial "foarte substanţial" sunt în curs, subliniind că schimburile comerciale bilaterale ar urma să aibă o creştere de "trei, patru sau cinci ori".

Ediția din acest an al summitului G7 se va desfășura în localitatea franceză Biarritz, în perioada 24-26 august 2019.