Consiliul de Stat din China cere integrarea Shenzhen cu Hong Kong şi Macao

de DP     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 6:21 Actualitate | Internaţional


Protestatari in Hong Kong
Foto: Captura Twitter
Consiliul de Stat din China a cerut o dezvoltare mai mare a oraşului Shenzhen din sudul ţării, precum şi integrarea culturii şi economiei acestuia cu Hong Kong şi Macao din vecinătate, transmite luni Reuters, citat de Agerpres. Directiva vine în contextul în care protestele antiguvernamentale din Hong Kong ameninţă statutul hub-ului financiar asiatic. Hong Kong, unul din porturile cu cel mai mare trafic de pe glob, este în pragul primei recesiuni din ultimii zece ani, pe măsură ce protestele antiguvernamentale violente din ultimele luni au speriat şi îndepărtat turiştii şi au afectat vânzările cu amănuntul şi investiţiile.

Directiva în 19 puncte a Consiliul de Stat, apărută în publicaţia guvernamentală Ziarul Poporului, cere ca "puterea şi dezvoltarea economică" ale Shenzhenului să se situeze printre cele mai bune din lume până în 2025 şi să devină un 'reper global' până la jumătatea secolului.

În anii 1990, reformele orientate spre piaţa liberă şi sprijinul guvernului au transformat Shenzhen dintr-un sat banal într-un hub principal pentru sectoarele de producţie şi tehnologie din China.

Shenzhen găzduieşte sediile globale ale companiei Huawei şi ale gigantului social media Tencent.

Directiva solicită "modernizarea guvernării sociale" în Shenzhen prin aplicarea completă a datelor de mare viteză, cloud computing, inteligenţă artificială şi a altor tehnologii".

Documentul oficial cere de asemenea integrarea culturii şi economiei din Shenzhen cu Hong Kong şi Macao prin finanţarea spitalelor, eforturi comune de salvare în caz de dezastre şi schimburile culturale, precum şi dezvoltarea în continuare a Marii Zone a Golfului Hong Kong-Macao şi "îmbogăţirea noii practici a politicii 'o ţară, două sisteme'".

Protestele din Hong Kong au început ca opoziţie la un proiect de lege de extrădare către China continentală, suspendat în prezent, şi s-a extins devenind o manifestare în favoarea democraţiei.

Săptămâna trecută, forţele paramilitare chineze au efectuat exerciţii în faţa unui stadion sportiv important din Shenzhen, trezind speculaţii în legătură cu o posibilă utilizare a acestora în Hong Kong.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5534 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Hopa (Luni, 19 august 2019, 7:42)

    UncleSam [utilizator]

    Pai ce sa mai astepte pana in 2047 sau cat mai era din acordurile cu UK si Portugalia, ii asimileaza fortat acum, tot se chinuie aia cu democratia in HK, nu.
    Nea Xi ar da lovitura sa inghita HK si Macao dintr-un condei, are probabil armata deja masata la granita, podul direct este dat in folosinta, acum il pun la treaba...
    • 0 (0 voturi)    
      Pana la urma... (Luni, 19 august 2019, 22:29)

      aabbcc [utilizator] i-a raspuns lui UncleSam

      ...sunt teritorii chineze. E normal ca din 2047 sa fie integrate. Plus cei ce protesteaza vor mai mult decat anularea legii extradarii. Vor ceea ce nu au avut niciodata, vot democratic. Iar unii dintre ei vor chiar independenta.
  • 0 (0 voturi)    
    miscare de sah (Luni, 19 august 2019, 15:17)

    Dizidentul [utilizator]

    in acceasta cooperare Honk-Kong si Macau pierd autonomia ,Guvernul central v-a hotari cine si ce misca in acceste provincii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version