​​Un video în care prințul Andrew iese din luxoasa proprietate a lui Jeffrey Epstein pune numeroase semne de întrebare. Orice legătură între casa regală și miliardarul acuzat că a abuzat minore ar putea alimenta scandalul deja existent, se arată în articolul The Telegraph.

Ducele de York si Jeffrey EpsteinFoto: Captura YouTube

Ducele de York a fost filmat în timp ce ieșea din imensa proprietate a miliardarului Jeffrey Epstein. Cu doar aproximativ o oră înainte, Epstein părăsește proprietatea în compania unei tinere blonde. Martorii au declarat că o persoană de sex feminin care părea foarte tânără a venit în timp ce Ducele era pe proprietatea lui Epstein.

Videoul a fost filmat în 2010, atunci când prințul Andrew a stat în casa lui Epstein. Alte fotografii cu cei doi plimbându-se în Central Park au fost făcute și ele publice. Anchetatorii spun că au făcut toate acestea după ce s-au îndreptat cu ancheta lui Epstein spre asociații săi. Din 2008 Epstein a fost prima oară condamnat de relații sexuale cu un minor, urmând alte procese și culminând cu sinuciderea sa în celula unde fusese plasat din cauza unor acuzații asemănătoare.

Oficialii de la Palatul Buckingham au refuzat să comenteze acuzațiile, singura luare de poziție fiind cea a unui purtător de cuvânt. Aceasta a negat orice fel de implicație a regalității în acest scandal. Cu toate acestea, anchetatorii din Statele Unite continuă verificările în dosarul în care Epstain este acuzat de mai multe ilegalități printre care întreținerea de relații sexuale cu minori sau forțarea întreținerii de relații sexuale.