VIDEO O stație de metrou din New York a fost închisă din cauza unor oale pentru fiert orez

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 16 august 2019, 20:29 Actualitate | Internaţional


Politie New York
Foto: Captura YouTube
Manhattan a fost în stare de alertă pentru mai bine de două ore vineri dimineață când au fost descoperite la metrou trei obiecte suspecte, care s-au dovedit a fi niște inofensive oale de fiert orez, relatează AFP.

Alerta a fost dată aproximativ la ora 7.00, ora locală, (11.GMT), când un pasager a văzut o primă oală abandonată la stația de metrou de la Fulton Street, în apropiere de World Trade Center, într-un cartier reconstruit după atentatele de pe 11 septembrie 2001, a explicat poliția din New York în timpul unei scurte declarații de presă.

O a doua oalăa fost văzută într-un alt loc al aceleiași stații. Apoi, foarte repede, stația de metrou a fost evacuată, iar două mari linii de metrou au fost oprite, iar altele care ar fi trebuit să oprească aici nu au mai oprit.

În timp ce poliția anunța că cele două obiecte sunt inofensive, un al treilea obiect suspect a fost anunțat cartierul Chelsea.

Și în acest caz, era vorba de o oală goală de fiert orez, a spus poliția.

În Chelsea a explodat în septembrie 2016 o oală sub presiune cu o o bombă artizanală, rănind 31 de persoane și provocând panică în orașul care nu s-a mai confruntat cu un atac din 2001.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2776 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Noroc (Vineri, 16 august 2019, 21:04)

    ipolitic [utilizator]

    ca au fost vase pentru orez. Dar daca erau pentru mamaliga?!!! Ca vorbim de explozii...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by