Guvernul de coaliție format de Liga (dreapta radicală) și Mișcarea de Cinci Stele (M5S - anti-establishment), care a condus Italia haotic în ultimele 14 luni este mort. Pentru mulți italieni - și pentru cei care privesc din restul Europei - siderați de această administrație nemaivăzut de disfuncțională, distrusă de luptele interne și lipsită de orice urmă de plan pentru soluționarea problemelor inveterate ale țării, decesul lui va veni ca o ușurare. Dar ce va urma ar putea fi chiar și mai rău, pentru Italia și pentru toți partenerii ei din UE, potrivit Financial Times, citat de Rador.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, ministrul Muncii, Luigi Di Maio și ministrul de Interne, Matteo SalviniFoto: Hotnews

Matteo Salvini, șeful Ligii, vrea să exploateze popularitatea în creștere a partidului său și presează pentru alegeri anticipate în octombrie. Într-o manieră tipic oportunistă, el a așteptat ca parlamentul să plece în vacanța de vară înainte de a-și suprima guvernul, moment în care el deja făcea campanie, chiar mai energic decât de obicei, pe plajele țării.

De când a devenit vicepremier și ministru de interne, în iunie 2018, susținerea pentru Ligă s-a dublat, la aproximativ 38% conform sondajelor, cifră aproape suficientă pentru a-i conferi majoritatea absolută la noi alegeri [Italia are un sistem de primă electorală - n.trad.], în vreme ce susținerea pentru partenerii de coaliție M5S s-a înjumătățit.

Acțiunea dlui Salvini de dizolvare rapidă a guvernului și convocare cât mai grabnică a alegerilor a întâmpinat rezistență. O moțiune de cenzură contra premierului Giuseppe Conte a fost amânată pentru săptămâna următoare. Dl Conte ar putea încă obține susținerea unei alianțe între M5S și Partidul Democrat (PD - centru-dreapta), deși antipatia dintre aceste două formațiuni pare a fi prea mare.

Președintele Sergio Mattarella ar putea încerca să instaleze un guvern interimar care să adopte la toamnă bugetul pe 2020. Italia trebuie să-și reducă cheltuielile publice pentru e evita o mărire automată a TVA-ului în ianuarie, ceea ce i-ar arunca economia afectată de stagnare într-o recesiune gravă. Țara ar face bine să evite o nouă confruntare cu Bruxellesul pe tema planurilor ei bugetare, după tensiunile maxime de anul trecut care au împins în sus costurile împrumuturilor, în condițiile în care firmele italiene aveau oricum de suferit de pe urma unei contracții a comerțului global.

Dar chiar și dacă alegerile ar fi amânate, dl Salvini va ieși aproape sigur învingător. Singura întrebare care mai rămâne este dacă el va fi nevoit să guverneze împreună cu Frații Italiei, un partid mai mic de extrema dreaptă, și cu Forza Italia, partidul decăzut de centru-dreapta al lui Silvio Berlusconi, care ar putea acționa ca o forță de mediere în relațiile cu UE.

Fără M5S, care a fost ostilă cu firmele și s-a opus cu îndârjire unor noi proiecte de infrastructură, un guvern condus de Ligă care ar promite reduceri de impozite ar putea exercita o oarecare atracție asupra lumii corporatiste. El nu va putea fi decât mai coerent. Numirea unui pragmatic al Ligii precum Giancarlo Giorgetti în calitate de ministru de finanțe ar putea liniști piețele și UE. Spre deosebire de M5S, Liga are experiență de guvernare și o clasă antreprenorială nordică pe care trebuie s-o mențină de partea sa.

Dl Salvini va trebui să-și clarifice poziția privitoare la fiscalitate, cheltuieli și la respectarea cerințelor UE de a se reduce enorma datorie a Italiei, nu numai prin declarațiile sale necontenite, ci și prin fapte. Când Roma s-a retras din confruntarea cu UE, el a declarat că decizia nu i-a aparținut. El insistă că nici nu poate fi vorba ca Italia să iasă din zona euro, însă se joacă cu ideea - promovată de câțiva aliați apropiați ai săi - unei monede paralele ce ar putea împinge țara afară din zonă.

Ar fi o naivitate să te aștepți de la un politician a cărui popularitate a explodat în timp ce demoniza străinii și imigranții să-și modereze tonul. El ar putea trece la o sfidare fățișă a normelor UE. Controalele instituționale asupra unui guvern de dreapta ar putea slăbi odată cu încheierea mandatului prezidențial al dlui Mattarella, în 2022. Dar cel puțin dl Salvini va fi nevoit curând să iasă în față și să-și asume răspunderea.