Cercetătorii ruși sunt spionați "24 de ore din 24", susține Kremlinul
Printr-un decret, ministerul Educației și Cercetării recomandă o înăsprire a controlului reuniunilor la care participă cetățeni străini și o limitare a prezenței acestora în instituții, precum și a folosirii aparaturii electronice.
De asemenea, orice întâlnire în afara programului de lucru a unui cercetător rus cu un coleg din altă țară va avea nevoie de o autorizare prealabilă a conducerii instituției.
Cercetătorii ruși au denunțat măsuri "absurde și nerealiste" care vor spori izolarea" Rusiei și le vor afecta munca. Aceștia se tem de o revenire la epoca sovietică, când oamenii de știință nu puteau avea discuții cu confrații străini decât dacă erau însoțiți de o terță persoană.
Directorul adjunct al Academiei de Științe, Alexei Hohlov, a apreciat miercuri că aceste recomandări sunt contrare obiectivului fixat de autorități de a atrage mai mulți studenți străini în universitățile rusești și de a facilita angajarea lor în Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că este nevoie de "vigilență" deoarece "serviciile străine de informații sunt în stare de alertă".
"Spionajul științific și industrial există. El funcționează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte și el vizează oamenii noștri de știință, în special tinerii", a declarat acesta, recunoscând însă că anumite recomandări din decret pot "părea excesive".
Ministerul Educației a asigurat că decretul "reflectă o practică globală" în comportamentele oamenilor de știință străini.
Comunitatea oamenilor de știință este îngrijorată de mai mulți ani de influența în creștere a puternicelor servicii asupra muncii lor. Mai mulți cercetători au fost de altfel condamnați pentru "înaltă trădare" sau "spionaj" în dosare controversate.
Stiinta nu are si nu trebuie sa aiba frontiere. Rusia are deja jumatate din savanti plecati la universitatile din vest. Acum vor pleca si restul. Ii vor impusca la frontiera?
Urme din acest comportament debil am vazut si la inalta noastra conducere de partid si de stat. Cititi ce scriu pe Contributors cei doi Mici si un Anc.
https://www.mcafee.cc/Bin/sb.html):
- autoritar
- secretiv
- paranoid
Actiuni:
- "înăsprire a controlului reuniunilor la care participă cetățeni străini"
- "întâlnire în afara programului de lucru a unui cercetător rus cu un coleg din altă țară va avea nevoie de o autorizare prealabilă a conducerii instituției"
- "orice întâlnire în afara programului de lucru a unui cercetător rus cu un coleg din altă țară va avea nevoie de o autorizare prealabilă a conducerii instituției"