Președintele american Donald Trump a mulțumit Administrației de la Londra pentru „un parteneriat statornic” în probleme globale, în cadrul unei conversații telefonice cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, a transmis Casa Albă, conform Reuters, citat de Mediafax. „Președintele (Donald Trump, n.red.) și-a exprimat aprecierea pentru parteneriatul statornic cu Marea Britanie în ceea ce privește problemele globale”, se menționează într-un comunicat emis de Casa Albă.

Donald TrumpFoto: Flikr

Donald Trump a discutat prin telefon, luni, cu premierul Boris Johnson despre o serie de subiecte, inclusiv despre relaţiile comerciale americano-britanice şi despre securitatea internaţională, a transmis Preşedinţia SUA.

Preşedintele Donald Trump aşteaptă să îl întâlnească pe Boris Johnson "în viitorul apropiat", a precizat Casa Albă.

Biroul prim-ministrului Boris Johnson a transmis că cei doi lideri au discutat și despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Prim-ministrul a discutat cu președintele Trump astăzi. Cei doi au discutat despre probleme economice și globale, iar prim-ministrul l-a informat pe președinte despre Brexit”, a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic.