Fostul premier italian Matteo Renzi a propus formarea unui guvern tehnocrat fără partidul de extrema dreaptă Liga - o potenţială ameninţare la adresa ambiţiilor şefului Ligii, Matteo Salvini. "Guvernul instituţional" ar urma să includă partide de stânga şi centru-dreapta, de dragul unităţii naţionale, a declarat Renzi duminică, potrivit EUobserver, citat de Rador.

Matteo RenziFoto: Captura YouTube

Cei care preferă să joace Italia la alegeri în octombrie sau noiembrie riscă să înmâneze "extremei drepte viitorul copiilor noştri", a adăugat el.

Renzi a făcut declaraţiile după ce Salvini şi-a lansat săptămâna trecută campania pentru a prelua puterea în Italia.

Ministrul de interne care ponegreşte imigranţii a cerut parlamentului să revină din vacanţă pentru a-i vota coaliţia cu partidul Mişcarea Cinci Stele (5MS). Votul va declanşa cel mai probabil alegeri, la care Liga va putea conta pe 36% din voturi la nivel naţional, arată sondajele.

Din cauza unui sistem de primă electorală, Liga ar putea prelua puterea cu ajutorul unui partid extremist în loc de 5MS.

Iar Salvini a anunţat deja că preferă o coaliţie cu partidul de extrema dreaptă Fratelli d'Italia şi/sau cu al fostului premier Silvio Berlusconi.

Un guvern instituţional

Şi alţi politicieni i s-au alăturat lui Renzi în a trage semnalul de alarmă, ceea ce arată că planul lui Salvini nu este infailibil.

Enrico Letta, fost premier şi fost şef al Partidului Democrat (PD) de stânga, a declarat într-un interviu că Salvini "nu are principii". "Într-o zi poate spune că vrea Europa, a doua zi că vrea să plece. Cu Salvini, un 'Brexit' italian nu e imposibil."

Letta a declarat că un nou guvern s-ar putea forma tot cu actualul premier Giuseppe Conte, cel puţin până la numirea unui candidat italian pentru Comisia Europeană şi aprobarea bugetului pe 2020.

Majoritate dificilă

În ciuda apelului emoţionant din partea a doi foşti premieri, nu va fi uşoară găsirea unei majorităţi în Senat pentru un guvern tehnocrat. Noua coaliţie ar avea nevoie de 161 senatori. 5MS are astăzi 107 senatori şi Liga 58. PD are doar 51, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de voturi de la partide mai mici de stânga şi dreapta şi de la senatori demisionari din 5MS.

O altă problemă a că noul lider PD, Nicola Zingaretti, a exclus susţinerea unei astfel de coaliţii, chiar în ziua în care Renzi o propusese. Totuşi, PD şi 5MS au interesul comun de a vota o reformă a legii electorale.

Noua lege ar elimina prima electorală pentru cel mai mare partid şi s-ar reveni la sistemul proporţional.

Legea electorală este gata pentru a fi propusă în parlament. Liga este împotriva ei, întrucât, conform ultimelor sondaje, ar avea de profitat de pe urma primei. De aceea şi probabilitatea unei coaliţii fără Ligă e mai mare decât ar fi de aşteptat la prima vedere.

Oricine numai nu Salvini?

Între timp, prinde şi ideea unui "guvern tehnocrat al preşedintelui Mattarella". Conte i-a propus deja ideea preşedintelui Sergio Mattarella pe 7 august.

Conform ziarului italian La Stampa, se vehiculează şi alte nume pentru şefia unui cabinet tehnocrat. Unul dintre ele este cel al lui Mario Draghi, actualul director al Băncii Centrale Europene. Un altul este Marta Cartabia, profesoară şi vice-preşedintă a Curţii Constituţionale.

Pentru a discuta viitorul guvernului italian, liderii grupurilor politice din Senat se vor întruni luni, iar cei din Cameră în ziua următoare.