Finanțistul american Jeffrey Epstein s-a sinucis în închisoarea din New York unde aștepta să fie judecat pentru agresiuni sexuale asupra unor minore, potrivit presei din Statele Unite, preluată de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit New York Times, care citează responsabili sub acoperirea anonimatului, finanțistul în vârstă de 66 de ani s-a spânzurat în celula sa. Corpul fără viață a fost descoperit sâmbătă dimineața în jurul orei 07,30 (11,30 GMT).

Epstein a mai încercat să se sinucidă pe 24 iulie, când a fost găsit în stare de inconștiență și cu răni la gât în celula sa.

Pe 18 iulie, lui Epstein i s-a refuzat dreptul de a ieși pe cauțiune din închisoare, dar avocații săi au anunțat că vor face apel.

Epstein a fost arestat pe 6 iulie, pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 - 2005, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Finanțistul, a cărui avere era estimată la 500 de milioane de dolari, a pledat nevinovat.

Cele mai recente acuzații care i se aduc bancherului sunt acelea că angajați ai săi și prieteni l-au pus în legătură cu minore, cele mai tinere având 14 ani, iar Epstein a întreținut relații sexuale cu acestea, deși știa că au sub 18 ani. Epstein ar fi plătit tinerele cu bani gheață, pentru "masaje", dar ulterior le-a agresat sexual sau le-a abuzat. Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, unele victime au fost apoi oferite de Epstein altor persoane, pentru servicii sexuale.

În urmă cu 11 ani, Epstein, în vârstă de 66 de ani, care are legături cu Hollywood-ul și lumea politică din SUA, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida., sub pretextul "masajelor". Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.

Sentința i-a fost apoi redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. Totodată, a fost înscris în registrul național al infractorilor sexuali. În închisoare, Epstein a trăit într-o celulă privată. El putea părăsi închisoarea 12 ore pe zi, pentru a merge la birou, o situație criticată de analiștii în domeniu.

Anul trecut, cotidianul Miami Herald a publicat o anchetă potrivit căreia regimul de închisoare lejer a fost obținut în urma unei întâlniri între avocatul lui Epstein și actualul șef al Departamentului Muncii din SUA, Alexander Acosta, la momentul respectiv procuror șef în Miami. Înţelegerea ar fi fost ţinută secretă faţă de victimele acestuia.

De atunci, Epstein a continuat să fie prezent în viaţa socială, fiind apropiat al unor nume precum Katie Couric, George Stephanopoulos, Chelsea Handler, Woody Allen şi prinţul Andrew al Marii Britanii.

Înainte de condamnare, Epstein era apropiat al unor celebrităţi precum Donald Trump, Bill Clinton, Chris Tucker, Kevin Spacey, Larry Summers şi Mort Zuckerman. Numărându-se printre donatorii Fundației Clinton Foundation, Epstein i-a asigurat de mai multe ori fostului preşedinte american transportul în străinătate cu avionul său privat. Iar Spacey și Tucker au folosit avionul Boeing 727 al lui Epstein pentru deplasări în interes caritabil în Africa.