Un ofițer de poliție a fost înjunghiat de mai multe ori, inclusiv în zona capului, în timp ce încerca să oprească un vehicul în Londra, dar autoritățile au transmis că rănile nu îi pun viața în pericol, informează BBC News, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ofițerul, în vârstă de 28 de ani, a fost atacat, joi, în timp ce încerca să oprească un vehicul în zona Leyton, o suburbie din estul Londrei. Deși rănit, polițistul a reușit să-l imobilizeze pe agresor folosind arma cu electroșocuri.

Poliția londoneză a transmis că ofițerul își va reveni, în pofida rănilor grave suferite.

Agresorul, Muhammed Rodwan, în vârstă de 56 de ani, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor și posesie de armă albă și urmează ca vineri să fie deferit unei instanțe.

Până în acest moment nu se cunoaște motivul comiterii agresiunii.