Italia: Salvini decretează ruperea coaliției de guvernare și cere alegeri anticipate cât mai "rapid" posibil

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 8 august 2019, 21:51 Actualitate | Internaţional


Matteo Salvini
Foto: Agerpres/EPA
Matteo Salvini, omul forte al guvernului italian și liderul Ligii, a cerut joi alegeri anticipate cât mai "rapide" posibil, decretând destrămarea coaliției aflate la guvernare, scrie AFP.

"Să mergem cât mai rapid la Parlament pentru a lua act că nu mai există majoritate (...) și să dăm rapid cuvântul alegătorilor", a afirmat el, într-un comunicat, difuzat după o serie de întâlniri cu lideri politici.

"Este inutil să mergem mai departe cu „nu” și dispute, ca în aceste ultime săptămâni, italienii au nevoie de certitudini și și de un guvern care lucrează", a adăugat el. În întreaga zi, au avut loc consultări între premierul Giuseppe Conte și președintele Sergio Mattarella și între Conte și Salvini.

Matteo Salvini a făcut o aluzie transparentă la aliații săi din Mișcarea 5 Stele (M5S, antisistem) și ministrul Infrastructurilor, Danilo Toninelli, care se opune ferm proiectului trenului de mare viteză Lyon-Torino.

Criza din coaliție a fost declanșată de cel mai recent vot legat de această linie feroviară.

M5S s-a trezit singura care a votat această legătură franco-italiană, în timp ce Liga a susținut două moțiuni ale opoziției în favoarea proiectului.

Crizele din Italia nu se produc în general vara, dar Matteo Salvini consideră că acest lucru nu are importanță.

"Vacanțele nu pot fi o scuză pentru a pierde timp și parlamentarii pot reveni la muncă săptămâna viitoare, așa cum o fac milioane de italieni, cu condiția să nu vrea să-și salveze privilegiile", a încheiat el.

Senatul și Camera Deputaților și-au terminat sesiunile și ar urma să revină la muncă în septembrie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3070 vizualizari

  • +1 (13 voturi)    
    Mda (Joi, 8 august 2019, 22:56)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Mare ipochimen baiatul...in italia nimic nu misca in august, probabil doar votacii lui salvini :))
  • +1 (13 voturi)    
    Patriot Italian (Joi, 8 august 2019, 23:27)

    Observatory [utilizator]

    s-a cam saturat Europa de Mustafa și Hussein ?
    Pe unde trec bărboșii teroriști lasă mizerie și moschee ...
    • 0 (6 voturi)    
      patriot italian (Vineri, 9 august 2019, 9:28)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      cu abonament la cursele de avion italia-rusia
  • +2 (14 voturi)    
    pfff (Vineri, 9 august 2019, 0:31)

    razeshu [utilizator]

    ce se mai dau in vant macaronarii dupa clovnii astia politici. pana si gestica ii pare inspirate de musolini si Berlusconi. Niste circari populisti cu gura mare si fara solutii reale la problemele economice generate de pomenile electorale fara numar din anii anteriori.
  • +1 (13 voturi)    
    Il Duce... (Vineri, 9 august 2019, 0:39)

    Kwisatz Haderach [utilizator]

    ... Italia cu preșul, Benito Salvini, un clovn populist și penibil
  • -1 (5 voturi)    
    Perioada buna pentru Lega (Vineri, 9 august 2019, 4:36)

    animatron [utilizator]

    Sondajele probabil l-au incurajat pe liderul Lega catre incetarea acordului de guvernare cu partenerii "antisistem" din Miscarea "5 stele".

    Lega a progresat continuu in ultimii ani, pe fondul problemelor legate de migratia ilegala, obtinand scoruri din ce in ce mai mari.

    La europarlamentare, partidul suveranist si eurosceptic, apropiat de FIDESZ-ul ungar si PiS-ul polonez, a obtinut un scor de 34%.

    Acum intentia de vot a ajuns la 40% pt Lega, iar daca punem la socoteala si intentia pentru "Fratii Italiei"(nationalistii), alianta suveranist-nationalista va obtine probabil o majoritate absoluta si va guverna singura Italia.

    M5stele s-a dovedit defectuoasa ca organizare si incapabila sa convinga acolo unde a ajuns sa guverneze, local sau la nivel de ministere.

    E cotata la circa 15%, practic a pierdut mai bine de jumatate din electori.

    Stanga social-democrata e cotata cu aproape 24%, partidul conservator al lui Berluscuoni nu depaseste 8%.

    O eventuala victorie categorica a Lega-Fratelli d'Italia va consfinti aparitia unui nou stat guvernat "iliberal", membru UE, alaturi de Polonia si Ungaria.

    Italia si grupul Visegrad, datorita ponderii ca numar si populatie, in sistemul complex de vot din Consiliul UE, vor obtine astfel blocarea tuturor deciziilor care nu le convin, mai ales ca intotdeauna se mai gasesc 2-3 state mai mici nemultumite de decizii luate fortat pe axa Paris-Berlin.

    Cat timp problemele de migratie ilegala (nr 1 la preocuparile europenilor, in ultimul Eurobarometru) nu vor fi rezolvate cu fermitate si respectarea legilor europene, UE va aluneca treptat catre astfel de guvernari, pt ca cetatenii sunt majoritar exasperati de ceea ce se intampla cu afluxul necontrolat de migranti din afara Europei.
  • -1 (7 voturi)    
    Patriot! (Vineri, 9 august 2019, 12:22)

    yol [utilizator]

    :))))
    Toti prostii planetei au devenit patrioti autoproclamati. Ignoranta si prostia au de acum un subterfugiu la indemana.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version