Când cineva ajunge la capătul vieții, adesea se întâmplă să sufere de multe afecțiuni aparent fără legătură între ele - febre, dureri, căzături datorate ghinionului. Ceva similar se poate întâmpla și atunci când moare o ordine strategică. Luna trecută a avut loc în toată Asia de Est un puseu de incidente diplomatice și de securitate, care constituie simptome ale unei boli mai ample, potrivit Financial Times, citat de Rador.
La sfârșitul lui iulie forțele aeriene chineze și ruse și-au organizat prima lor misiune comună de patrulare aeriană în regiune din istorie, determinând avioanele militare sud-coreene să tragă sute de focuri de avertisment înspre intrușii ruși. Sud-coreenii se confruntă totodată cu cea mai gravă deteriorare a relațiilor cu Japonia din ultimele decenii - japonezii le-au impus restricții comerciale săptămâna trecută, legat de o dispută ce-și are rădăcinile în al Doilea Război Mondial. Totodată, Coreea de Nord tocmai și-a reluat testele cu rachete, periclitând eforturile de pace coordonate de SUA.
Toate celelalte puncte fierbinți din Asia de Est - Taiwan, Marea Chinei de Sud, Hong Kong și războiul comercial chino-american - par să se fi inflamat și ele mai mult. Protestele și grevele din Hong Kong sunt în plin avânt. Oficialii chinezi discută acum deschis despre o intervenție militară, iar săptămâna trecută un oficial de la Casa Albă a atras atenția asupra unei concentrări de trupe chineze la granița cu Hong Kong. Însă pentru administrația Trump preocuparea majoră rămâne în continuare disputa ei comercială cu China, intensificată și ea săptămâna trecută, când SUA au impus un nou set de taxe vamale.
Tot în iulie, o navă chineză de explorare petrolieră a intrat în ape revendicate de Vietnam, provocând o înfruntare între nave chineze și vietnameze înarmate până în dinți. Guvernul Filipinelor a tras și el semnalul de alarmă cu privire la incursiuni ale unor vase chineze și a cerut ajutor Americii. Intransigența tot mai mare a Chinei a fost evidențiată de știrea că Beijingul își construiește o bază militară în Cambodgia, prima ei bază din Asia de Sud-Est.
Tensiunile cu Taiwanul continuă să ia amploare. La sfârșitul lui iulie un vas de război american a trecut prin Strâmtoarea Taiwanului și China a publicat o cartă albă militară în care acuză guvernul taiwanez că urmărește independența, amenințându-l cu o replică militară. SUA, pe de altă parte, vorbește de detașarea iminentă de rachete cu rază intermediară în Asia de Est, după ce s-au retras săptămâna trecută din Tratatul Forțelor Nucleare cu Rază Intermediară.
La suprafață, multe dintre aceste incidente par a nu avea legătură între ele. Dar, colectiv, ele indică o ordine regională de securitate care se destramă. Superioritatea militară și predictibilitatea diplomatică ale Americii nu mai pot fi luate ca date. Iar China nu mai este dispusă să accepte un rol secundar în sistemul de securitate al Asiei de Est. În aceste noi circumstanțe, alte țări - între care Rusia, Japonia și Coreea de Nord - testează durabilitatea regulilor.
Ultimii 40 de ani au constituit o perioadă fără precedent de creștere economică și prosperitate în întreaga Asie de Est, aspect care a transformat și economia globală. Însă miracolul economic al Asiei s-a bazat pe pace și stabilitate. Aceste condiții au fost obținute la jumătatea anilor '70, odată cu sfârșitul Războiului din Vietnam și dezghețului dintre SUA și China.
De atunci, America a tolerat și chiar a facilitat ascensiunea Chinei. În schimb, China a acceptat tacit faptul că America va rămâne puterea militară dominantă în regiunea Asia-Pacific. Putem denumi aceste aranjamente „ordinea Kissinger” din Asia de Est, după Henry Kissinger, secretarul de stat american care a negociat noua relație dintre SUA și China la începutul anilor '70.
Dar atât președintele chinez Xi Jinping cât și președintele american Donald Trump au respins elemente fundamentale ale ordinii Kissinger. Dl Trump a abandonat ideea că legăturile chino-americane sunt reciproc benefice, odată cu lansarea războiului său comercial, în vreme ce dl Xi s-a apucat să conteste dominația strategică a SUA.
Contestarea puterii americane de către China ridică semne de întrebare cu privire la cât va mai dura dominația strategică a SUA în Asia. În loc să ofere garanții, dl Trump a amplificat și mai mult incertitudinea, punând fățiș la îndoială valoarea alianțelor americane cu Japonia și Coreea de Sud. După cum s-a exprimat recent un ministru de externe din Asia: „Pagubele produse de Trump îi vor supraviețui lui Trump.”
Pierderea autorității regionale a SUA este ilustrată de neputința Washingtonului de a ține sub control cearta dintre Japonia și Coreea de Sud, cei mai importanți aliați regionali ai săi. Până și australienii încep să aibă îndoieli cu privire la conducerea americană, un înalt diplomat australian spunându-mi recent că, odată cu intensificarea războiului comercial, „va veni un punct de la care America și Australia se vor despărți în privința politicii față de China”.
Însă îndoielile privind conducerea americană nu sunt contrabalansate de vreo dorință de a accepta o regiune dominată de China. Din contră, de la Tokyo la Taipei și de la Canberra la Hanoi se simte o neliniște tot mai mare din cauza comportamentului Beijingului. Neliniște care nu este decât amplificată de apropierea în creștere dintre China și Rusia. Din perspectiva Moscovei, recenta patrulare aeriană comună a subliniat revenirea Rusiei ca putere la Pacific - tot așa cum intervenția ei în Siria a semnalat reluarea rolului de putere în Orientul Mijlociu.
Ordinea Kissinger din Asia de Est nu a rezolvat majoritatea disputelor și rivalităților istorice din regiune. Dar a contribuit la înghețarea conflictelor regionale, câștigând timp pentru o dezvoltare pașnică. Acum climatul geopolitic s-a schimbat, astfel că și conflictele înghețate încep să miște din nou. Pe măsură ce gheața se topește, lucrurile se pot deplasa rapid în direcții periculoase și impredictibile.
Articol de Gideon Rachman, Financial Times (traducere Rador)
