Atacul armat de la El Paso, care s-a soldat sâmbătă cu 22 de morţi după ce un bărbat a deschis focul într-un supermarket, este "un act de terorism împotriva mexicanilor", a denunţat luni şeful diplomaţiei mexicane, în vizită în oraşul texan, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Noi considerăm că este un act de terorism, efectuat în acest caz pe teritoriul american, dar terorism împotriva mexicanilor", a declarat ministrul afacerilor externe mexican Marcelo Ebrard despre acest atac sângeros, tratat de autorităţile americane drept un caz de "terorism intern", potrivit Agerpres.

Atacul dintr-un centru comercial din El Paso, oraș texan cu puternică majoritate hispanică, a urcat la 22 de morți, a anunțat luni poliția locală, citată de AFP.

Una dintre victime "a decedat în această dimineață la spital" în timp ce a doua a decedat în jurul orei 10,00 dimineața, a precizat poliția din El Paso, pe contul său de Twitter.

Precedentul bilanț era de 20 de morți.

Autorul atacului, un bărbat alb de 21 de ani înarmat cu o pușcă de asalt, a fost anchetat. Anchetatorii suspectează un mobil rasist.

La doar 13 ore după crimele din El Paso, la celălalt capăt al țării, un bărbat de 24 de ani a ucis 9 persoane în Dayton, în statul Ohio, înainte de a fi ucis de polițiști.