Secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a criticat vineri statul chinez pentru practicile agresive de comerț și abuzurile pe care le realizează în ceea ce privește drepturile omului, lucruri care afectează dezvoltarea economică, scrie Associated Press.

Pompeo si LavrovFoto: Captura YouTube

"Timp de zeci de ani, China a profitat de comerț", a spus Pompeo. "Este timpul ca acest lucru să se înceteze."

La o zi după ce președintele Donald Trump a crescut presiunile aplicate Chinei de a ajunge la un acord comercial, prin impunerea unor noi tarife pe importurile chinezești, Pompeo a afirmat în Bangkok că interesele națiunilor asiatice sunt cel mai bine respectate de afacerile americane private, față de investițiile coordonate de stat.

Aceste investiții sunt, de cele mai multe ori, organizate de Beijing în scopuri politice, a adăugat Pompeo, susținând că elementele cheie pentru dezvoltare sunt "comerțul și libertatea".

"Investițiile noastre nu servesc unui guvern, unui partid policit sau ambițiilor unei țări imperialiste", a declarat Pomepo.

"Nu construim drumuri pentru a ne pava propria suveranitate națională. Nu finanțăm poduri pentru a realiza legături de loialitate."

Pompeo a solicitat țărilor din regiune să evite China până la reformarea practicilor acesteia și a menționat protestele pro democrație din Hong Kong, ca exemplu al unei situații în care regimul autoritar poate amenința economiile.

"Revoltele actuale din Hong Kong arată clar că vocile și voința celor guvernați vor fi mereu auzite."

Consilierul de stat și ministrul de Externe Wang Yi, cu care Pompeo s-a întâlnit joi, amândoi fiind prezenți la un forum legat de securitate în regiunea asiatică, a denunțat tarifele, în timpul unei discuții cu reporterii: "Impunerea unor tarife de 10% nu este o cale constructivă și nu este o metodă bună de a rezolva disputele de comerț."

Însă Pompeo a dat vina în totalitate pe Beijing pentru situație.

"Porblemele Chinei au rădăcini adânci, însă confruntarea președintelui Trump cu practicile nedrepte de comerț ale Chinei a ajutat la dezvăluirea lor", a declarat Pompeo.