Un articol din The Jerusalem Post din 1 mai afirma că estimativ 200.000 de supravieţuitori în vârstă ai Holocaustului trăiesc astăzi în Israel, din care un sfert sub pragul sărăciei. Circa 50.000 de supravieţuitori din Israel duc o viaţă de slabă calitate, conform Aviv for Holocaust Survivors, o organizaţie care consiliază gratuit supravieţuitorii cu privire la drepturile lor şi-i ajută să navigheze prin procedurile birocratice, citează Rador.
Un articol din 24 mai din Haaretz informa că sediul ministerului de externe din Ierusalim este închis, întrucât angajaţii ministerului, aflaţi în grevă, blocaseră toate intrările împiedicând accesul oricui. Angajaţii au declarat grevă generală, închizând toate birourile ministerului şi toate misiunile lui din lume. Ei protestează împotriva condiţiilor de angajare a diplomaţilor israelieni şi împotriva deciziei ministerului de finanţe de a le tăia salariile din cauza unor sancţiuni reînnoite.
Un raport publicat la sfârşitul lui 2018 de Institutul Naţional de Asigurări (Bituah Leumi) arăta că 1.780.500 de israelieni - inclusiv 466.400 familii şi 814.800 copii, aproximativ 21,2% din populaţie - trăiesc sub pragul sărăciei. Raportul e bazat pe datele Biroului Central de Statistică pentru 2017, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date cuprinzătoare. Dacă per total rata sărăciei a crescut de la 18,5% în 2016, proporţia familiilor sărace a scăzut de la 28,8% în 2016 la 28,4% în 2017.
Conform unui articol de pe YNet din ianuarie 2019, 51% din cetăţenii vârstnici sponsorizaţi de organizaţia Latet nu şi-au permis să-şi încălzească locuinţele iarna trecută şi n-au ieşit din casă, în încercarea de a-şi menţine căldura. Un număr alarmant de mare de cetăţeni israelieni vârstnici trăiesc sub pragul sărăciei. Pe măsură ce zilele se scurtează şi temperaturile scad, vârstnicii se confruntă cu momente deosebit de dificile. Cum pensiile şi ajutoarele sociale nu acoperă nevoile de bază, cetăţenii israelieni vârstnici stau în casă iarna, înfăşuraţi în pături pe sub care poartă haine călduroase de iarnă.
Şi totuşi, confruntându-ne cu asemenea lacune în privinţa serviciilor sociale (iar aici am dat doar câteva exemple), ministrul de externe Israel Katz plănuieşte să propună săptămâna aceasta guvernului un plan de stimulare financiară ce prevede alocarea a aproximativ 14,3 milioane de dolari pentru încurajarea altor ţări să-şi mute ambasadele la Ierusalim. Banii ar urma să fie rezervaţi pentru acoperirea cheltuielilor legate de înfiinţarea ori transferul ambasadelor sau reşedinţelor ambasadorilor, de identificarea şi alocarea de terenuri adecvate în Ierusalim şi de acordarea de asistenţă suplimentară odată ce ambasada se va fi mutat, conform unui articol din Israel Hayom.
Deci, (1) lăsăm supravieţuitorii Holocaustului să trăiască în sărăcie; (2) nu ne putem permite să dăm un salariu decent angajaţilor Ministerului de Externe; (3) nu avem bani pentru a-i ajuta pe vârstnici să-şi încălzească locuinţele iarna; şi (4) permitem ca aproape un sfert din populaţie să trăiască în sărăcie. Însă avem 14 milioane de dolari pentru a ajuta guvernele străine să-şi mute ambasadele la Ierusalim. Pe bune? Este acesta un guvern responsabil? Sau trăim în satul imaginar Chelm care era populat de proşti, conform snoavelor est-europene?
Conform definiţiei din dicţionar, Israelul ar trebui să fie nebun să accepte să suporte acest cost. Nebunia este definită drept demenţă, nerozie extremă şi/sau iraţionalitate. Să cheltuieşti atât de mulţi bani în condiţiile în care există atât de multe nevoi sociale presante pentru care guvernul pretinde că nu are fondurile necesare este, în lipsa unui termen mai bun, pur şi simplu nebunie. Să sperăm că cineva din guvern care posedă un creier va spune NU!, potrivit Jerusalem Post, citat de Rador.
5
6
