Scurte negocieri comerciale între SUA și China, după ieșirea lui Trump

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 1 august 2019, 3:20 Actualitate | Internaţional


Steven Mnuchin
Foto: Captura YouTube
Negociatorii chinezi și americani au avut miercuri la Shanghai primele discuții directe, de trei luni, în legătură cu războiul comercial, o întâlnire afectată de viile critici din ajun ale lui Donald Trump față de China, potrivit Le Vif, citat de Rador.

Beijingul și Washingtonul sunt angajate de anul trecut într-o confruntare comercială care s-a tradus prin impunerea reciprocă de taxe vamale punitive pe schimburi anuale în valoare de peste 360 de miliarde de dolari.

Acest al doisprezecelea ciclu de negocieri între primele două puteri economice mondiale – primul de la eșecul negocierilor de la începutul lui mai – a fost relativ scurt.

La finalul a doar patru ore de discuții cu ușile închise, miercuri, cele două delegații au pozat la începutul după-amiezii, ceva mai devreme decât era programat, pentru o fotografie de grup.

Cu un aer mai curând tensionat, reprezentantul american pentru comerț, Robert Lighthizer, și secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-au îndreptat spre aeroport fără a adresa niciun cuvânt presei.
Nimic nu s-a aflat nici de la vicepremierul chinez, Liu He, un apropiat al președintelui Xi Jinping, care conducea delegația chineză.

Diferendul comercial care otrăvește de anul trecut relațiile dintre Beijing și Washington s-a extins și la domeniul tehnologic. Gigantul chinez al telecom Huawei a fost trecut în luna mai pe lista neagră de către administrația americană din motive de securitate.

Marți, în timp ce negociatorii americani și chinezi se întâlneau la o cină și la discuții informale, președintele american nu și-a ales cuvintele referitoare la Beijing.

“Echipa mea tocmai negociază cu ei acum, dar ei (chinezii, n.red.) sfârșesc întotdeauna prin a modifica acordul în avantajul lor”, a scris pe Twitter dl Trump.

Locatarul de la Casa Albă a afirmat că China ar trebui să înceapă să-și sporească achizițiile de produse agricole americane, dar, a regretat el, “nimic nu arată că ar fi pe cale să o facă”.

“Asta e problema cu China, ea nu face, pur și simplu”, ce spune că va face, a adăugat impetuosul miliardar, ale cărui declarații au determinat scăderi pe piețele financiare mondiale.

”Semn de slăbiciune”

Aceste afirmații nu aveau cum să liniștească relațiile tensionate dintre Beijing și Washington, estimează mai mulți analiști.

Miercuri, presa chineză a ripostat. “A face remarci puțin constructive în momentul reluării unor negocieri comerciale (…) pare să fi devenit un obicei”, a arătat într-un editorial “Global Times”, un cotidian de limba engleză considerat apropiat puterii, asigurând că această ”tactică nu funcționează”.

“Melodia principală este perturbată și de zgomotul de tobe al unor americani”, a regretat “Cotidianul poporului”, fără a vorbi explicit despre Donald Trump.

Cu această nouă șarjă a președintelui american, “optimismul piețelor financiare în legătură cu negocierile comerciale a primit un dus rece”, arată Stephen Innes, analist al societății de investiții Vanguard Markets.

Aceste tweet-uri arată “nerăbdarea” locatarului de la Casa Albă de a smulge un acord cu China, dă asigurări Shen Dingli, profesor de la Shanghai și specialist în relații internaționale, care vede aici “un semn de slăbiciune”.

”Fără acord”

Cu câteva zile înaintea reluării negocierilor, Donald Trump a amenințat că va denunța statutul de țară în curs de dezvoltare al unor membri ai Organizatiti Mondiale a Comerțului (OMC), o măsură care vizează cu prioritate China”.

El a mai lăsat să se înțeleagă, săptămâna trecută, că China ar putea tărăgăna deliberat negocierile până la următoarele alegeri prezidențiale americane, din 2020, în speranța de a găsi un lider mai conciliant cu care să trateze și “să continue să escrocheze Statele Unite”.

Aflat deja în plină campanie, Donald Trump “nu-și poate permite politic să spună ‘am încheiat un super-acord cu China’ dacă nu este adevărat”, arată Derek Scissors, expert în relații chino-americane la American Enterprise Institute. “Din acest motiv nu va exista probabil niciun acord înaintea alegerilor”.

Și principalii lideri ai Partidului Comunist Chinez (PCC), la putere, reuniți marți, au pus în gardă față de “noi riscuri și o presiune crescândă de scădere” asupra economiei chineze.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















263 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by