Vânzările companiei Huawei cresc, în ciuda sancțiunilor impuse de SUA
Marja profitului net a fost de 8.7 procente la venituri de 58.3 miliarde de dolari, în primele 6 luni ale anului 2019. Huawei a vândut 118 milioane de smartphone-uri în prima jumătate a anului - o creștere de 24% de la un an la altul.
"Veniturile au crescut rapid în luna mai", a declarat președintele Liang Hua.
"Având în vedere bazele pe care le-am pus în prima jumătate a anului, continuăm să vedem creșteri, chiar și după ce am fost incluși pe lista neagră a guvernului american. Acest lucru nu înseamnă că nu vom avea obstacole. Este posibil ca acestea să ne afecteze ritmul de creștere pe termen scurt. Însă vom menține cursul."
Din cauza structurii complicate de deținere privată a companiei, aceasta nu este obligată să elibereze rapoarte financiare în mod regulat, iar declarațiile legate de situația financiară sunt mai puțin detaliate față de cele ale competitorilor săi cotați la bursă. Însă Huawei dezvăluie în prezent mai multe informații decât a făcut-o vreodată.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Au bani. Daca spui ca 10 % din chinezi sunt bogati inseamna 200 milioane de clienti. Sunt sigur ca apple vinde bine telefoane in China si ar fi tampiti chinezii sa nu-i boicoteze.
ce naiba o fi atat de greu sa se stie ca Huawei este detinuta de statul chinez...
de aia au si americanii ce au cu ei..