Haos și teamă pe un aeroport din Tripoli după un atac cu rachete, traficul aerian fiind oprit

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 30 iulie 2019, 4:51 Actualitate | Internaţional


Rebeli in Tripoli
Foto: Agerpres

Mai multe rachete au atcat luni singurul aeroport funcţional din capitala libiană Tripoli, Mitiga, care a rămas închis traficului aerian, provocând haos și teamă în rândul pasagerilor, au declarat mai mulţi martori pentru Reuters, citează Mediafax.

Autoritățile au anunțat luni închiderea spațiului aerian al aeroportului în două râuduri după ce a fost atcat de mai multe rachete. Atacul nu a fost revendicat de nicio grupare momentan.

După distrugerea Aeroportului Internațional din Tripoli, în 2014, într-un război civil între grupurile armate care s-au angajat într-o luptă pentru putere, Mitiga a rămas singurul aeroport din zonă care efectuează zboruri interne și internaționale.

Aeroportul a fost vizat de rachete în diferite ocazii în ultimii ani, după ce în Libia s-a instalat haosul în urma căderii liderului Muammar Gaddafi în 2011.

La câteva minute după ce traficul aerian a fost reluat pasagerii care se pregăteau să urce la bordul unui avion cu destinaţia Tunisia a trebuit să fie duși înapoi la terminal întrucât trei rachete au fost văzute căzând în apropiere, a declarat un martor pentru agenţia Reuters.

Libienii zboară în principal în Tunisia în căutarea de servicii medicale mai bune.

"O rachetă a căzut într-o zonă deschisă și a provocat un fum negru", a spus martorul.

Mulți pasageri au fost nevoiți să se întoarcă la Tripoli, deoarece zborurile au fost anulate din cauza problemelor de securitate, în timp ce alții au făcut coadă în fața agențiilor aeriene pentru informații.

„Când se va încheia această tragedie?”, se întreba o femeie în timp ce își ținea fiica și se uita la fumul negru cauzat de atac.

Personalul aeroportului a declarat că traficul aerian se va relua probabil miercuri dimineață.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















342 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by